Apel pentru clasificarea imediată a vaccinurilor împotriva virusului COVID-19 drept bunuri comune ale întregii umanități

Noi, semnatarii acestui document, lansăm un apel comun către toți liderii globali, către toate organizațiile internaționale și guvernele naționale de pe mapamond să adopte măsurile legale necesare și să emită declarații oficiale prin care să clasifice vaccinurile împotriva virusului COVID-19 drept bunuri comune ale întregii umanități, eliberate de orice drepturi de brevet pe care ar putea vreun individ sau organizație să le reclame în viitor. Lista semnatarilor acestui apel, care se regăsește spre finalul documentului, reunește laureați ai premiului Nobel precum și asociații ale acestora, lideri ai societății civile și lideri morali ai lumii din toate colțurile globului.

 

  1. DREPTUL TUTUROR LA LIBERUL ACCES LA VACCIN

Dreptul nostru la sănătate nu poate fi garantat decât prin intermediului datoriei noastre, a tuturor, pentru bunăstarea individuală, atât la nivel individual cât și colectiv. Este imperios necesar să ne recunoaștem responsabilitățile la nivel conceptual, și apoi să le translatăm în fapte concrete. În timp ce pandemia COVID-19 continuă să facă ravagii pe întreg mapamondul, asistăm totodată și la o explozie a inițiativelor de cercetare și a testelor clinice în căutarea unui leac și a unui vaccin. Într-adevăr, toată lumea gravitează către ideea că, în cele din urmă, singura modalitate de a eradica definitiv pandemia este să creăm un vaccin care să poate fi administrat tuturor locuitorilor planetei, din mediul urban sau rural, bărbați ori femei, locuitori ai statelor înstărite sau sărace deopotrivă. Prezenta pandemie reliefează atât punctele forte, cât și neajunsurile sistemelor sanitare din diferitele țări ale lumii, precum și obstacolele și inechitățile accesului diferențiat la sănătate. Gradul de eficiență al viitoarei campanii mondiale de vaccinare va fi direct proporțional cu gradul său de universalitate.

Guvernele, fundațiile, organizațiile financiare internaționale precum Banca Mondială și băncile regionale de dezvoltare sunt chemate să clarifice detaliile și procedurile necesare pentru a face orice vaccin disponibil gratuit la destinație.

Înaintăm, astfel, un apel către guverne, fundații, organizații caritabile, filantropi și întreprinderi sociale (acestea fiind acele întreprinderi înființate pentru a rezolva problemele oamenilor fără a-și asuma vreun profit de pe urma lor) să se autosesizeze și să producă și/sau distribuie aceste vaccinuri în lume.

Invităm, de asemenea, toate organizațiile sociale, politice și sanitare să reafirme răspunderea noastră colectivă pentru bunăstarea și protejarea tuturor persoanelor vulnerabile împotriva sărăciei, discriminării de orice natură, bolii, pierderii autonomiei sau capacității de a funcționa, sau chiar vârstei.

 

  1. TRANSPARENȚĂ ÎN CUANTIFICAREA RENTABILITĂȚII INVESTIȚIILOR ÎN CERCETARE

Căutarea oricărui vaccin reprezintă un proces foarte îndelungat. Timpul necesar estimat pentru acreditarea unui vaccin împotriva virusului COVID-19 este de aproximativ 18 luni sau poate puțin mai puțin, o perspectivă care ar fi un record absolut. Aceste cercetări au nevoie de enorme investiții economice. Multe laboratoare de cercetare active în sectorul privat care caută în prezent să dezvolte un vaccin împotriva virusului se vor aștepta la o remunerație proporțională și corespunzătoare eforturilor depuse. Trebuie să elaborăm o procedură lipsită de orice ambiguitate pentru a determina cu exactitate ce ar putea constitui o răsplată echitabilă pentru diseminarea în domeniul public al oricărui vaccin descoperit. Din acest motiv, informațiile provenite din sectorul privat, de la oamenii de știință și de la autoritățile relevante trebuie să fie oportune, exacte, clare, complete și transparente. Rezultatele cercetărilor ar trebui diseminate public, pentru a fi accesibile oricărei întreprinderi de manufacturare care se angajează să funcționeze sub o strictă supraveghere normativă internațională, și doar unor astfel de întreprinderi.

 

  1. PLANUL DE ACȚIUNE

Solicităm pe această cale Organizației Mondiale a Sănătății să elaboreze un Plan Global de Acțiune pentru vaccinul împotriva virusului COVID-19. Cerem totodată acestei organizații să creeze și o comisie internațională responsabilă pentru monitorizarea cercetărilor pentru vaccin, și să asigure accesul egal la acesta tuturor statelor și întregii omeniri într-un timp determinat și anunțat public în prealabil.

Solicităm, de asemenea, tuturor liderilor mondiali, Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite, Directorului General al Organizației Mondiale a Sănătății, liderilor religioși, liderilor sociali, liderilor morali, directorilor instituțiilor de cercetare, companiilor farmaceutice și organizațiilor mediatice de pe mapamond să se ralieze unui front comun pentru această cauză și să asigure că, în ceea ce privește vaccinul împotriva virusului COVID-19, am atins într-adevăr un consens global pentru liberul său acces internațional, cu mult înaintea actualei sale manufacturi și distribuiri.

 

LISTA SEMNATARILOR PREZENTULUI APEL

 

LAUREAȚI AI PREMIULUI NOBEL

1MuhammadYunusLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 2006
2MáireadMaguireLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 1976
3Prof.univ.dr. Adolfo PerezEsquivelLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 1980
4LechWałęsaLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 1983, fost Președinte al Poloniei
5Arhiepiscopul DesmondTutuLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 1984
6MihailGorbaciovLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 1990, Președintele Uniunii Sovietice
7RigobertaMenchuLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 1992
8Edmond HenriFischerLaureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină, 1992
9Sir Richard J.RobertsLaureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină, 1993
10José RamosHortaLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 1996
11Ep. Carlos Filipe XimenesBeloLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 1996
12Peter C.DohertyLaureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină, 1996
13JodyWilliamsLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 1997
14ShirinEbadiLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 2003
15ElizabethBlackburnLaureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină, 2009
16Mohammed alBaradeiLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 2005
17TawakkolKarmanLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 2011
18LeymahGboweeLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 2011
19MalalaYousafzaiLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 2014
20KailashSatyarthiLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 2014
21OuidedBouchamaouiLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 2015, împreună cu Cvintetul Tunisian
22Mohamed FadhelMahfoudhLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 2015, împreună cu Cvintetul Tunisian
23Juan ManuelSantosLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 2016
24Nadia MuradBasee TahaLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 2018
25Dr. DenisMukwegeLaureat al Premiului Nobel pentru Pace, 2018

 

MEMBRI AI ASOCIAȚIEI LAUREAȚILOR PREMIULUI NOBEL

26Lisa PellettiClarkCo-Președinte al Biroului Internațional pentru Pace, Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, 1910
27SérgioDuartePreședinte al Conferințelor „Pugwash” despre Știință și Politică Mondială, Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, 1995

 

FOȘTI PREȘEDINȚI

28EmilConstantinescuPreședintele României, 1996-2000
29AmeenahGurib-FakimPreședintele Republicii Mauritius, 2015-2018
30TarjaHalonenPreședintele Finlandei, 2000-2012
31MladenIvanicPreședintele Bosniei și Herțegovinei, 2014-2018
32GjorgeIvanovPreședintele Macedoniei de Nord, 2009-2019
33IvoJosipovicPreședintele Croației, 2010-2015
34AleksandrKwasniewskiPreședintele Poloniei, 1995-2005
35PetruLucinschiPreședintele Moldovei, 1997-2001
36Luiz InácioLula da SilvaPreședintele Braziliei, 2003-2011
37RexhepMeidaniPreședintele Albaniei, 1997-2002
38BujarNishaniPreședintele Albaniei, 2012-2017
39RozaOtunbayevaPreședintele Kârgâzstanului, 2010-2011
40RosenPlevnelievPreședintele Bulgariei, 2012-2017
41RomanoProdiPreședintele Comisiei Europene (1999-2004) și Prim Ministru al Italiei, 1996-1998 și 2006-2008
42Vicente FoxQuesadaPreședintele Mexicului, 2000-2006
43MaryRobinsonPreședintele Irlandei, 1990-1997
44Rosalia ArteagaSerranoPreședintele Ecuadorului, 1997
45PetărStoyanovPreședintele Bulgariei, 1997-2002
46VairaVike-FreibergaPreședintele Letoniei, 1999-2007
47FilipVujanovicPreședintele Republicii Muntenegru, 2003-2018

 

FOȘTI PRIM MINIȘTRI

48ShaukatAzizPrimul Ministru al Pakistanului, 2004-2007
49MarekBelkaPrimul Ministru al Poloniei, 2004-2005
50SaliBerishaPrimul Ministru al Albaniei, 2005-2013, Președintele Albaniei 1992-1997
51GordonBrownPrimul Ministru al Marii Britanii, 2007-2010
52HelenClarkPrimul Ministru al Noii Zeelande, 1999-2008
53MirkoCvetkovicPrimul Ministru al Serbiei, 2008-2012
54JanFisherPrimul Ministru al Cehiei, 2009-2010
55ChirilGaburiciPrimul Ministru al Moldovei, 2015
56JadrankaKosorPrimul Ministru al Croației, 2009-2011
57ZlatkoLagumdzijaPrimul Ministru al Bosniei și Herțegovinei 2001-2002, vice-Prim Ministru și Ministru al Afacerilor Externe, 2012-2015
58YvesLetermePrimul Ministru al Belgiei, 2008, 2009-2011
59PeterMedgyessyPrimul Ministru al Ungariei, 2002-2004
60MahathirMohamadPrimul Ministru al Malaieziei, 1981-2003, 2018-2020
61DjoomartOtorbaevPrimul Ministru al Kârgâzstanului, 2014-2015
62Oscar RibasReigPrimul Ministru al Principatului Andorrei, 1982-1984; 1990-1994
63EkaTkeshelashviliVice-Prim Ministru al Georgiei, 2010-2012

 

ARTIȘTI ȘI ACTIVIȘTI SOCIALI

64ShabanaAzmiActor și Activist pentru Drepturile Omului
65AndreaBocelliTenor, cantautor
66BonoCântăreț, Activist
67LilyColeActriță, Activist
68GeorgeClooneyActor, Activist pentru Drepturile Omului
69RichardCurtisPromotor al Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, Fondator al Project Everyone
70MattDamonActor, Regizor, Co-fondator al Water.org și WaterEquity
71JulianMorrisActor
72SharonStoneActriță, Activist pentru Drepturile Omului
73JimmyWalesFondator, Wikipedia
74ForestWhitakerActor, Fondator al Inițiativei Whitaker pentru Pace și Dezvoltare
75PeterGabrielFondator, Real World

 

OAMENI DE AFACERI

76Sir RichardBransonFondator, Virgin Group
77EmmanuelFaberDirector Executiv, Danone
78MoIbrahimFilantrop, Fondator al Fundației „Mo Ibrahim”
79PaulPolmanCo-fondator și Director al IMAGINE, fost Director Executiv al UNILEVER
80AzimPremjiDirector, Wipro Limited
81NarayanaMurthyCo-fondator, Infosys
82RatanTataFost Director al „Tata Sons” și „Tata Group”

 

LIDERI POLITICI ȘI RELIGIOȘI, LIDERI AI ORGANIZAȚIILOR INTERNAȚIONALE, ACTIVIȘTI, OAMENI DE ȘTIINȚĂ ȘI ALȚII

83Părintele GiulioAlbaneseJurnalist și scriitor
84AbdulazizAltwaijriFost Director General, ISESCO
85JeanBaderschneiderPreședinte al Consiliului Director al Fondului Global pentru Stoparea Sclaviei Moderne
86ThomasBachPreședinte, Comitetul Olimpic Internațional (COI)
87LuiginoBruniProfesor în Economie la Libera Universitá Maria SS. Assunta (LUMSA)
88WinnieByanyimaDirector Executiv, UNAIDS
89MargaretChanPreședinte, Forumul Mondial pentru Sănătate „Boao”
90JamesChauJurnalist internațional, Prezentator al emisiunii „The China Current”
91Hermande CrooPreședinte Onorific al Camerei Deputaților 1999-2007
92Susan M.ElliottPreședinte și Director Executiv al Comisiei Naționale pentru Politica Externă a Statelor Unite ale Americii
93NinongEringMembru al Adunării Legislative a statului Arunachal Pradesh
94Alteța Sa Regală, Prințul Turkibin FaisalPreședinte al Centrului pentru Cercetare și Studii Islamice al Fundației Regelui Faisal
95Părintele EnzoFortunatoPurtător de cuvânt al Sfintei Mânăstiri și Basilici Papale din Assisi
96Părintele MauroGambettiCustode al Basilicii Papale și a Sfintei Mânăstiri din Assisi
97RahulGandhiMembru al Parlamentului Indiei
98RonGaranFost astronaut
99Nathaliede GaulleCo-fondator și președinte al NB-INOV
100AnnHidalgoPrimar al orașului Paris
101EkmeleddinİhsanoğluFost Secretar General al OIC
102GarryJacobsDirector Executiv al Academiei Mondiale de Artă și Știință
103DavidJonesCo-fondator al One Young World, Fondator al You & Mr. Jones
104AdeebaKamarulzamanPreședinte-ales al Societății Internaționale pentru SIDA
105MatsKarlssonVicepreședinte al Băncii Mondiale, 1999-2002
106KerryKennedyPreședintele Fundației „Robert F. Kennedy” pentru Drepturile Omului
107VanessaKerryProfesor de Sănătate Globală și Medicină Socială la Facultatea de Medicină a Universității Harvard, Fondator al Seed Global Health
108SalmanKhanFondator al Khan Academy
109GuilhermeLealCo-fondator al Natura Cosmeticos, Director al Grupei B
110SharonLewinDirector al Institutului de Boli Infecțioase și Imunologie „Peter Doherty”, Universitatea din Melbourne
111Justin YifuLinFost vicepreședinte al Băncii Mondiale
112RaffaeleLomonacoProfesor de Economie în cadrul Universității Pontificale Laterane
113GracaMachelFondator al Trustului și Fundației „Graca Machel” pentru Dezvoltarea Comunităților
114MarinaMahathirScriitor, Activist pentru Drepturile Omului
115AmreMoussaSecretar General al Ligii Arabe 2000-2011, Ministru pentru Afaceri Externe al Egiptului, 1991-2002
116AlaaMurabitPromotor al Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, Voce a Femeilor din Libia
117RovshanMuradovSecretar General al Centrului Internațional Nizami Ganjavi
118EdwardNdopuPromotor al Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, Fondator al Organizației „Beyond Zero”
119SamiaNkrumahPreședinte al Centrului Pan-African Kwame Nkrumah
120Sir Gustav Victor JosephNossalCercetător australo-austriac.
121ElsaPapademetriouFost Vicepreședinte al Parlamentului Greciei
122JeffreySachsPromotor al Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, Director al Institutului Pământului din cadrul Universității Columbia
123IsmailSerageldinCo-președinte al Centrului Internațional Nizami Ganjavi
124Marianna V.VardinoyannisAmbasador onorific al UNESCO
125GaryWhiteDirector Executiv și Co-fondator al Water.org și WaterEquity
126NicolaZingarettiPreședinte și Lider al Partidului Democratic Italian
127Abdul AzizAbdul RahimMembru al Keadlian
128NarekMkrtchyanMembru în Adunarea Națională a Parlamentului Republicii Armenia
129Majestatea Sa, ReginaSofia
130José MariaVeraDirector Executiv al Oxfam International
131PatriziaToiaMembru al Parlamentului European
132InmaRodriguez-PiñeroMembru al Parlamentului European
133Prof. univ. dr. MichaelOttoDirector al Consiliului Consultativ al Otto Group
134RichardSt. PierreVicepreședinte, C2 Montreal

 

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu