Profesorul Dan Grigorescu, cuvânt de deschidere la a 47-a reuniune a membrilor Rețelei Europene a Geoparcurilor și prima întrunire găzduită de România

Prof. univ. emerit Dan Grigorescu inițiatorul și co-fondatorul proiectului care a condus la constituirea Geoparcului Țara Hațegului, director științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, a fost invitat să aibă cuvântul de deschidere al uneia dintre cele mai importante întâlniri europene la nivel de Geoparcuri, care are loc la Hațeg.

Cea de-a 47-a reuniune a membrilor Rețelei Europene a Geoparcurilor se desfășoară în aceste zile, fiind prima întrunire de acest gen găzduită de România. Sunt prezenți peste 200 de specialiști din 94 de teritorii, din 28 de țări. Participanții sunt specialiști de nivel internațional în evaluarea patrimoniului geologic, natural-cultural, geoconservare, turism, educație, planificare teritorială și proiecte de cooperare internațională. Organizat de Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului - Universitatea București, evenimentul este unul de anvergură. Consiliul Județean Hunedoara participă în calitate de co-organizator, iar DGAMPT Hunedoara este partener al evenimentului.

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu