PROIECT EDITORIAL
Savanți români în cercetarea Levantului
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, care poate fi privită și drept o zi de reflecție asupra culturii române și a proiectelor culturale de interes național, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului anunță următorul proiect editorial: Mihai Berza, De la Méditerranée à la Mer Noire, ediție îngrijită de Andrei Pippidi.
Volumul va apărea în colecția Savanți români în cercetarea Levantului și conține articole publicate de-a lungul vieții și studii inedite. Primul volum din această colecție, aparținându-i regretatului academician Emil Condurachi: Pars Orientis. Studii de istorie a culturii europene, ediție îngrijită de Valentin Bottez și cuvânt-înainte de Alexandru Suceaveanu, a apărut în 2019, la Editura Academiei Române, sub egida Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului.
Specialist în istoria Evului Mediu, istoricul de talie mondială Mihai Berza s-a făcut remarcat prin erudiţie şi prin marea putere de cuprindere a studiilor realizate în peste patru decenii de activitate: de la istoria economiei la cea a ideilor sau de la genealogie la heraldică. A fost membru corespondent al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe Sociale și Politice, vicepreședinte al Asociației Internaționale de Studii Bizantine, membru al Academiei Sârbe de Științe și Arte și al Academiei din Lisabona, profesor invitat la Collège de France.
În articolul său, Culture roumaine et culture européenne au XVIIe et au début du XVIIIe siècle, marele istoric reflectează asupra elementelor constitutive ale culturii românești, precum și asupra condiției acesteia în contextul cultural european:
Este de la sine înțeles, pe de altă parte, că acțiunea exercitată de raporturile care se stabilesc între cultura română și cea a celorlalte popoare din Europa nu poate fi considerată în nici un fel ca un simplu transfer de valori culturale, ca un fenomen de „aculturație”, luând acest termen la modă în sensul său cel mai brutal. Au existat în permanență, dincolo de circumstanțele istorice care favorizau diferite contacte, nevoi izvorâte din dezvoltarea societății românești, nevoi la care aceasta a trebuit să găsească o soluție atât în plan cultural, cât și în planul activității practice [...]. Până la urmă, suntem îndreptățiți să vorbim, despre alegerile care se fac, despre un fel propriu de a reacționa, despre o asimilare creatoare, care a asigurat originalitatea culturii române în ansamblul culturii europene [...]
Descendenți ai romanilor, românii se bucură de o noblețe de origine – ei sunt, potrivit lui Dosoftei, prin sângele lor, de descendență imperială – ceea ce face și mai crudă condiția lor de popor supus. În consecință, ei au dreptul, la o cu totul altă situație în lume și, pentru acest scop, au și dreptul la ajutorul altor popoare pentru a-și redobândi independența. Astfel, ideea latinității este prezentă în dezbaterea foarte vie care se deschide în jurul naturii raporturilor cu Poarta Otomană, așa cum este ea prezentată în scrierile adresate opiniei publice străine.
Noblețea originii implică și noblețea limbii. Descendentă a limbii latine, care a cunoscut și o translație de la cultura grecească, la care făcea aluzie Constantin Cantacuzino, româna poate și trebuie să fie o limbă de cultură. Această idee trebuie asociată cu cea a valorii culturii, care însuflețea gândul și acțiunea umaniștilor români. Sentimentul unei datorii care trebuie îndeplinită față de poporul lor, văzut ca o unitate etnică, dincolo de granițele sale politice, era foarte viu. Îl găsim exprimat la istoricii care se străduiesc să dezvăluie originile și trecutul acestui popor, precum și în prefețele marilor cărți tipărite în limba română în această epocă.
(Mihai Berza, Culture roumaine et culture européenne au XVIIe et au début du XVIIIe siècle, din volumul în curs de apariție, intitulat De la Méditerranée à la Mer Noire, édition établie et présentée par Andrei Pippidi)
