• Română
  • Engleză
Romanian Presidency of the Council of the EU - Cohesion, a common European value

Cercetări privind relațiile dintre România și Turcia 1878-2018

Prof.dr. Tasin Gemil, director al Institutului de Turcologie, Universitatea Babeș – Bolyai, Cluj-Napoca:Prof.dr. Tasin Gemil, director al Institutului de Turcologie, Universitatea Babeș – Bolyai, Cluj-Napoca:

„Astăzi, România şi Turcia se află în parteneriat strategic şi sunt aliate în cadrul celei mai mari şi mai puternice organizaţii politico-militare din întreaga istorie a omenirii”

„Imediat după Războiul de Independenţă, România şi Turcia au fost decise, deopotrivă, să pună bazele unor noi relaţii, de deplină egalitate, preluând din trecut tot ceea ce a fost pozitiv şi favorabil apropierii dintre ele. În acest spirit a fost redactată scrisoarea, din 3/15 februarie 1878, adresată de ministrul de Externe român Mihail Kogălniceanu omologului său otoman Safvet Paşa. Ca urmare, Turcia a recunoscut independenţa României înaintea Italiei, Angliei, Franţei şi Germaniei.

În septembrie 1878, România şi Turcia au stabilit relaţii diplomatice şi au procedat la schimbul de reprezentanţi diplomatici. România a trimis la Istanbul, ca ministru extraordinar şi plenipotenţiar, pe Dimitrie Brătianu, iar Turcia l-a numit, cu acelaşi rang, la Bucureşti, pe Süleyman Bey. Au fost înfiinţate consulate otomane la Iaşi, Călăraşi, Tulcea, Constanţa, Giurgiu, Turnu-Severin, Brăila, Galaţi. Iar consulatele române din Imperiul otoman au funcţionat la Salonic, Adana, Izmir, Monastir, Ianina.

În urmă cu 140 de ani, între România şi Turcia au început raporturi fundamental noi, de cooperare pe multiple planuri, în avantaj reciproc. Cu excepţia unor sincope relativ scurte, aceste relaţii au avut mereu evoluţii de natură să apropie şi mai mult cele două ţări între ele. Astăzi, România şi Turcia se află în parteneriat strategic şi sunt aliate în cadrul celei mai mari şi mai puternice organizaţii politico-militare din întreaga istorie a omenirii, care este NATO.”

 

Prof.dr. Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului:Prof.dr. Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului:

„În Parlamentul Turciei s-a propus ca ratificarea admiterii primelor țări est-europene în NATO să se facă sub condiția integrării României”

„În calitate de gazdă, vă mărturisesc că este prima manifestare științifică pe care Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului o organizează la sediul său și sper să mai existe încă multe alte ocazii în care să ne întâlnim. Intervenția mea nu va avea nici caracterul unei comunicări științifice, nici nota protocolară pe care o au, de obicei, cuvintele introductive. Aș vrea, doar, să vă împărtășesc câteva dintre gândurile mele și experiența personală pe care am avut-o în relația cu Turcia.

Prima mea întâlnire cu președintele Demirel a fost, așa cum se întâmplă în Balcani, altceva decât o simplă întâlnire între doi șefi de stat. Am devenit prieteni și această prietenie s-a menținut până în ultimul moment. La împlinirea vârstei de 90 de ani, m-am numărat printre invitații săi, la Islamkoy, în Isparta.  În timpul mandatului meu de președinte al României au existat, în fiecare an, două vizite de stat, fenomen rar întâlnit în istoria relațiilor diplomatice. Una la București, alta la Ankara, dublate de alte evenimente pe care Turcia le-a găzduit. La Istanbul, de pildă, s-a discutat lansarea proiectului grandios imaginat de Eduard Șevarnadze, „Renașterea Drumului Mătăsii”, la o întâlnire între președintele Turciei, președintele Georgiei, președintele Azerbaidjanului și președintele României. Acest proiect, sub aspect cultural, este preluat de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului.

Trilaterala România-Bulgaria-Turcia a jucat un rol esențial, alături de relațiile bilaterale, în sprijinul pe care Turcia l-a acordat proiectului de integrare a României în NATO. Pentru istorici trebuie menționat un alt eveniment rar în relațiile diplomatice. Summit-ul de la Madrid a acceptat lărgirea NATO cu un prim val vizând trei țări – Polonia, Cehia și Ungaria -, iar România a fost nominalizată pe primul loc pentru al doilea val al extinderii. În Parlamentul Turciei s-a propus ca ratificarea admiterii primelor țări est-europene în NATO să se facă sub condiția integrării României. Acest gest al parlamentului turc, menționat documentar, este mai puțin cunoscut. Când ne referim la relațiile dintre România și Turcia, nu vorbim numai despre istorie și diplomație. Vorbim de un fond afectiv, care pare paradoxal pentru cineva care citește numai istoria războaielor din Evul Mediu sau a celui care a dus la stabilirea relațiilor noastre diplomatice.

Aș vrea să închei tot cu o mărturisire. La sfârșitul mandatului meu, în luna septembrie a anului 2000, am primit un jurnalist de la „Financial Times”, care a scris un articol cuprinzător asupra situației din zona balcanică. Una din întrebările pe care mi le-a pus suna așa: „De ce în România există așa mulți investitori turci și atât de puțini investitori occidentali din Statele Unite și Marea Britanie?” Răspunsul meu a fost foarte scurt și lămuritor: pentru că investitorii turci nu citesc „Financial Times”, cunosc România din experiența proprie și au sesizat existența unui factor fundamental pentru dezvoltarea relațiilor economice: un friend environment. Această atmosferă prietenească nu a fost creată de oamenii politici. Ea vine din imaginar, din mituri, datorită ei prietenia dintre Turcia și România rezistă peste secole. A rezistat până acum și sper că va rezista mult timp de acum înainte, ca și alți cercetători să aibă un obiect de studiu în secolul următor.”

 

Prof.dr. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: Prof.dr. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: 

„Două state moderne, care au îndeplinit roluri diferite, dar importante, în istoria continentului european”

„În ultima parte a epocii moderne, raporturile cu Imperiul Otoman s-au așezat pe o bază cu totul specială, iar în prima parte a epocii contemporane, raporturile cu Republica Turcă au avut, de asemenea, o bază nouă. Este vorba de relațiile dintre două state moderne, care au îndeplinit roluri diferite, dar importante, în istoria continentului european. Tradiția studiilor de turcologie este foarte puternică la București și, firește, la Iași. Dar vreau să vă reamintesc că, după Marea Unire, la scurtă vreme după înființarea Universității Naționale a Daciei superioare – al cărei “naș de botez” a fost marele istoric Vasile Pârvan, care a și predat un semestru acolo și care a lăsat un discurs de recepție-lecție valabilă până astăzi, “Datoria vieții noastre” – , studiile sud-est europene, cu o mare componentă de turcologie, s-au dezvoltat în universitate. Plecând de la această bază, după căderea regimului comunist, universitatea noastră a fost prima din România care a întemeiat un institut de turcologie, în fruntea căruia se află profesorul Tasin Gemil, cel care ne-a reprezentat, ca ambasador al României, în două țări turcice, desprinse din fosta Uniune Sovietică. El a fost ales, recent, membru al Academiei din Kazahstan, ceea ce reprezintă o recunoaștere a valorii și a contribuției sale la studiile turcologice.

În ultima vreme, deopotrivă Academia Română și universitățile din România au dezvoltat relații foarte bune cu Turcia și am cunoscut, astfel, viața academică din Turcia. Am reușit să publicăm un album cu fotografii pe care le-a semnalat profesorul Tasin Gemil în biblioteca universității din Istanbul, un album care pornește de la finalul secolului al XIX-lea, în 1878, când s-au stabilit relațiile dintre cele două țări, și continuă cu fotografii inedite, mai ales din Dobrogea. Albumul a fost publicat ca urmare a efortului celor două universități, din Cluj-Napoca și din Istanbul. De asemenea, subliniez și raporturile foarte bune pe care le avem prin această agenție de cooperare, TIKA, care ne-a ajutat cu dotarea tehnică a anumitor laboratoare din universitate. Prin urmare, raporturile sunt dinamice, Institutul de turcologie publică o revistă în mai multe limbi de circulație europeană, “Studia et documenta turcologica”, care circulă în mediul științific. Ne bucurăm că institutul în care ne aflăm acum și Institutul de turcologie se află în relații atât de strânse, mulțumită și personalității președintelui Emil Constantinescu, care dorește ca în această parte a Europei, raporturile să fie mai mult decât amiabile. Eu văd în acest simpozion, “Cercetări privind relațiile dintre România și Turcia în perioada 1878-2018” o mărturie a acestei dorințe care este reciprocă.”

 

E.s. Osman Koray Ertaș, ambasadorul Turciei în România:E.s. Osman Koray Ertaș, ambasadorul Turciei în România:

„Indiferent de evoluțiile tranzitorii, Turcia este un aliat puternic și un prieten al României”

„Relațiile Turciei cu România au cunoscut o dezvoltare continuuă pe parcursul celor 140 de ani de istorie. Familia Regală a României a pus bazele unei relații atât cu Imperiul Otoman, cât și cu Republica Turcia din epoca modernă, iar această apropiere se manifestă și astăzi. Chiar și în timpul Războiului Rece, în ciuda faptului că ne-am aflat în tabere diferite, am avut o relație deosebită având în vedere specificul perioadei respective. Însă, despre acestea ne vor vorbi mai târziu distinșii academicieni prezenți astăzi aici alături de noi. Relațiile cu România au cunoscut o dezvoltare foarte rapidă după anii 90. După tranziția României la democrație, Ankara și București au devenit mai întâi aliați apropiați și parteneri comerciali. Apoi, prin acordul încheiat la cel mai înalt nivel în 2011, am devenit parteneri strategici. Astăzi, România este una din țările din vecinătatea noastră cu care avem cele mai strânse relații la nivel politic, militar și economic. Co-etnicii turco-tătari, ca elemente vii ale istoriei noastre comune, reprezintă un pod durabil de prietenie. Avem o apreciere deosebită pentru politica României în dreptul compatrioților noștri. O astfel de abordare încrezătoare, inclusivă și tolerantă ar trebui să fie un model pentru alte țări din regiune.

Cooperarea economică și comercială este unul din fundamentele relației noastre. Turcia este cel mai mare partener comercial al României după Uniunea Europeană. În 2017, volumul schimburilor comerciale bilaterale au atins 5.5 miliarde de dolari, o creștere constantă înspre scopul de 10 miliarde de dolari. Turcia are investiții în România de peste 7 miliarde de dolari, inclusiv cele din țări terțe. Peste 15.000 de companii turcești sunt active în România în industrie, comerț, servicii, industria bancară, imobiliare, construcții, alimente, producție și transporturi. Datorită acestor schimburi economice și comerciale intense, numărul de zboruri către Turcia a crescut la 50 pe săptămână.

În timp ce o parte a lumii se bucură de cea de-a patra revoluție industrială, în regiunea noastră încă există războaie proxy, confruntări sectare, lupte teritoriale, terorism și multă suferință. Din nefericire, surplusul acestor țări bogate din regiune e investit în armament și violență, în locul bunăstării, prosperității și dezvoltării. Deși aceste probleme ne afectează și pe noi în mod direct, nu ne permitem luxul de a ne raporta la ele din postura de observator, de pe margine. Avem nevoie să rezolvăm aceste probleme printr-o viziune a politicii externe principială, bazată pe proactivitate și întreprindere. Această politică externă o numim întreprinzătoare și umanitară. Întreprinzătoare, deoarece ne urmăm politica externă printr-o abordare realistă, independentă, creativă și eficientă, care poate îmbina diferite elemente de putere într-un mod optim, fără a ezita în a lua inițiativa și care urmărește totodată dezvoltarea și pacea. Politica noastră externă mai poate fi numită și umanitară datorită efortului și dezideratului nostru de a contribui la pacea, bunăstarea și prosperitatea umanității fără a discrimina pe criterii etnice, religioase sau sectare. Cu această abordare și mulțumită ultimelor evoluții, am devenit cel mai mare furnizor de asistență umanitară din lume. În anul 2017, asistența umanitară oferită de Turcia a ajuns la 8.06 milarde de dolari. În 2016 contribuția a fost de 6 miliarde de dolari. Raportat la nivelul produsului intern brut din ultimii doi ani, Turcia a devenit cel mai generos donator de ajutor umanitar din lume.

Țara noastră găzduiește, totodată, cel mai mare număr de refugiați din lume. Turcia este unul dintre statele care plătesc cel mai scump preț datorită conflictului din Siria și a efectelor sale dincolo de frontiere. În prezent, găzduim peste 3.5 milioane de refugiați sirieni. Am cheltuit 32 de miliarde de dolari pentru a-i primi în țara noastră. În unele orașe, numărul refugiaților sirieni a depășit chiar numărul localnicilor nativi. În jur de 350.000 de bebeluși sirieni s-au născut în Turcia. Migranții sirieni și irakieni din țara noastră au acces la servicii medicale gratuite. Un număr de aprozimativ 613.000 de copii au parte de educație gratuită. Toate serviciile de bază din taberele de refugiați sunt acoperite de noi, gratuit, iar multe organizații internaționale ne consideră un exemplu în acest sens. Pe lângă criza refugiaților, Turcia a fost nevoită să facă față simultan altor trei dificultăți și anume: cea mai sângeroasă tentativă de lovitură de stat din istoria sa, atacuri violente teroriste și războaie intermediare la granițele noastre. Oricare din aceste crize, chiar și la scară mai mică, ar fi putut cu ușurință să dstabilizeze oricare țară europeană dacă ar fi avut loc. Am văzut cu toții efectele generate de criza refugiaților din anul 2015, crize politice interne, guverne slăbite, fundamentele Uniunii Europene sub semnul întrebării, noi pulsații xenofobe și radicale. Cu toate acestea, Turcia a reușit să fie un element de stabilitate în regiune. În doi ani am reușit să ridicăm starea de urgență pe care am fost nevoiți să o instalăm după lovitura de stat, și să ne concentrăm pe agenda reformistă, cu accent pe procesul de aderare la Uniunea Europeană. Considerăm că preluarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în 2019 este o oportunitate importantă în acest sens.

Contactele noastre atât la nivelul NATO, cât și bilateral, continuă cu perseverență, la fel și reuniunile în format trilateral. Trilaterala Miniștrilor de Externe din Turcia, Polonia și România a avut loc la București acum două săptămâni. A fost un prilej pentru noi ca aliați apropiați să discutăm despre subiecte de interes regional. Indiferent de evoluțiile tranzitorii, Turcia este un aliat puternic și un prieten al României. Legăturile noastre de acum 140 de ani continuă să producă rezultate pozitive în beneficiul popoarelor noastre, în special în securitate, economie și comerț.”

 

Yasemin Melez Biçer, coordonatorul Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA) la BucureștiYasemin Melez Biçer, coordonatorul Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA) la București

„Relațiile academice și științifice sunt într-o continuă și dinamică dezvoltare prin intermediul proiectelor concrete”

„Relațiile dintre România și Turcia se bazează pe un trecut îndelungat. Cu certitudine, și activitățile și relațiile academice și științifice sunt într-o continuă și dinamică dezvoltare prin intermediul proiectelor concrete. În contextul dezvoltării permanente al relațiilor dintre cele două state, în anul 2015 și-a început activitatea la București „Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă” – TIKA -, entitate ce aparține Ambasadei Republicii Turcia la București. Prin proiectele pe care le desfășoară, proiecte desfășurate în domenii precum educația, sănătatea, restaurarea sau dezvoltarea parteneriatelor culturale și academice, agenția își aduce contribuția la o și mai bună dezvoltare a relațiilor dintre țările noastre.”

 

Decanul turcologiei române, Mustafa A. Mehmed, în colaborare cu cercetătorul ştiințific dr.Nagy Pienaru (Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, al Academiei Române):Decanul turcologiei române, Mustafa A. Mehmed, în colaborare cu cercetătorul ştiințific dr.Nagy Pienaru (Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, al Academiei Române):

„140 de ani de relaţii diplomatice  româno-turce”

Autorii și-au propus să treacă în revistă etapele principale ale celor 140 de ani de relaţii diplomatice dintre România și Turcia, evidenţiind, totodată și unele evenimente mai semnificative din etapele respective. După cum se știe, timp de mai multe secole, relaţiile dintre Ţările Române (Ţara Românescă, Moldova, Transilvania) au evoluat pe baza unor condiţii speciale, de subordonare, spre deosebire de spaţiul balcanic, în general, care fusese încorporat în sistemul juridic și administrativ specific turco-musulman ca atare. Războiul ruso-româno-turc din anii 1877-1878, finalizat prin Conferinţa de pace din Berlin (iulie 1878), avea să schimbe fundamental relaţiile dintre România, ca stat independent și Poarta otomană, așezându-le pe principiul egalităţii, potrivit uzanţelor diplomaţiei internaţionale, în general. Prima etapă a relaţiilor diplomatice româno-turce a evoluat, începând cu pacea de la Berlin, în condiţii normale, prin înfiinţarea unor reprezentanţe diplomatice, la București și la Istanbul. Primul război mondial (1914-1918) avea să aducă cele două ţări faţă în faţă, fiecare făcând parte din tabere diferite, aflate în conflict. La sfârșitul primului război mondial, prin Pacea de la Paris (19181920), România își realiza ,,Marea Unire”, în timp ce Poarta otomană, pierzând războiul, intrase într-un declin fără întoarcere, dar, poporul turc, condus de Mustafa Kemal (Atatürk) și de tovarășii săi de arme, pornind lupta de eliberare de sub ocupaţiile străine, avea să iasă, până la urmă, victorios, încheind , la 24 iulie 1923 pacea de la Lausanne, iar la 29 octombrie proclama Republica Turcia, prin desfiinţarea unui imperiu care dăinuise mai mult de șase secole.

Noua Turcie, condusă de M. K. Atatürk a putut intra în rândul ţărilor libere, luându-și soarta în propriile sale mâini. Începând de atunci și până la al doilea război mondial, în toată perioada interbelică, relaţiile diplomatice dintre România și Republica Turcia au cunoscut o serie de realizări, dintre care multe aveau să rămână în istorie. Dacă România participă la cel de-al doilea război mondial alături de Axă (Germania-Italia ș.a.), până în anul 1944, Turcia cu greu și-a putut menţine neutralitatea ei până aproape de sfârșitul războiului, una dintre cele mai distrugătoare din istoria omenirii. După cum se știe, prin capitularea Germaniei și a aliaţilor ei, România intră în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, încadrându-se în lagărul socialist, în timp ce Turcia se alătură sistemului ţărilor libere, fiind cooptată și în NATO în anul 1952, pentru consolidarea flancului sud-estic al Europei. Abia după mai mulţi ani de ,,război rece”, în urma trecerii lui Nicolae Ceaușescu la cârma României, deși socialismul înainta și se lărgea tot mai mult, relaţiile diplomatice dintre România și Turcia încep să fi e reluate, într-un sens sau altul, instituindu-se treptat chiar și un sistem de vizite reciproce, la diferite nivele, din șase în șase luni, într-o parte sau alta, unele având chiar și un caracter de curtoazie, dacă nu existau alte motive, cum ar fi  Protocoale sau Convenţii de semnat. Abia după Revoluţia din Decembrie 1989, odată cu trecerea României la democraţie, relaţiile româno-turce intră pe făgașul lor normal, astăzi cunoscând evoluţii importante în condiţii istorice cu totul noi și cu posibilităţi de extindere din ce în ce mai mari. În expunere au fost identificate evenimentele sau realizările mai semnificative dintr-o etapă sau alta din evoluţia celor 140 de ani de relaţii diplomatice dintre România și Turcia.

 

Lect. univ. dr. Adrian-Bogdan Ceobanu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi:Lect. univ. dr. Adrian-Bogdan Ceobanu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi:

„Politică, diplomaţie şi economie. Vizitele miniştrilor de Externe ai României la Constantinopol (sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX)”

După obținerea independenței de către România și recunoașterea noului statut juridic de către Imperiul Otoman, relațiile româno-otomane au depășit momentele tensionate anterioare anului 1877. Deschiderea relațiilor diplomatice dintre cele două state, în toamna anului 1878, prin trimiterea unor miniștri plenipotențiari în cele două capitale, a modificat dinamica relațiilor bilaterale. În timpul domniei lui Carol I, mai mulți miniștri de Externe s-au aflat în vizită oficială la Constantinopol. De altfel, chiar tânărul prinț vizita reședința sultanilor, în toamna anului 1866, când a obținut firmanul de numire din partea sultanului Abdul-Asiz. Prezentăm contextul în care au avut loc vizitele miniștrilor Afacerilor Străine ai României, Mihail Pherekyde și Alexandru Marghiloman, pe malurile Bosforului. Vom urmări componența delegațiilor oficiale și modul în care au fost primite de autoritățile otomane. Ne interesează aspectele politico-diplomatice ale celor două vizite, dar și implicațiile economice ale acestora în raporturile dintre guvernele de la București și Constantinopol.

 

Conf. univ. dr. Marian Zidaru, Universitatea „Andrei Şaguna”, Constanţa:Conf. univ. dr. Marian Zidaru, Universitatea „Andrei Şaguna”, Constanţa:

„SOE în Balcani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cazul Salvet Lütfi Tozan alias Pant”

SALVETUL LUFTI TOZAN a fost un om de afaceri turc de origine bosniacă, vorbitor al limbilor sârbă, turcă și franceză. În timpul Primului Război Mondial, el a jucat un rol activ în politică și s-a opus ferm alianței Junilor turci cu Germania. Înainte și după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, mai mulți membri ai Ambasadei Britanice la Ankara au fost frecvent oaspeți ai proprietății lui Tozan, printre care comandantul Wolfson, care a beneficiat de sprijinul lui Tozan în furnizarea de informații navale și alte informații. În 1941, comandorul Wolfson a încheiat un acord cu Pants, prin care acesta din urmă s-a angajat să închirieze caiace turcești în numele germanilor ca mijloc de a furniza informații. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Tozan a fost unul dintre cei mai importanți agenți SOE din Balcani.În august 1941, Siguranța Română l-a arestat pe Rică Georgescu, colaboratorul lui Iuliu Maniu și pe operatorul W / T. Odată cu dispariția din scenă a lui Georgescu și a aparatului W / T, SOE a trebuit să se întoarcă la curieri ca mijloc de a menține contactul cu Maniu. Aflat în dificultate SOE a apelat la metode simple și tradiționale cu care a contracarat controlul german al frontierei de la Svilengrad folosind privilegiile diplomației, pe care chiar și naziștii au considerat încă de cuviință să le respecte. Au folosit pe Tozan, consulul finlandez din Istanbul. Acesta a devenit principalul contact al SOE cu Maniu. Dar, în scurt timp, a fost arestat de poliția secretă maghiară. Tozan a fost arestat atunci când un agent maghiar, pe care a fost instruit să îl contacteze într-un acces de suspiciune, a înțeles greșit abordarea lui și l-a denunțat. Dar două plăți într-o bancă elvețiană de 20.000 de franci elvețieni și 20.000 de dolari au scos pe Tozan în siguranță din celula sa maghiară cu un pașaport croat. Acest articol spune povestea lui Tozan în perioada 1941-1944.

 

Melike Roman, Bucureşti:

Melike Roman, Bucureşti:

„O carte despre Nicolae Titulescu apărută în Turcia”

Conferinţa intitulată „Cercetări privind relaţiile dintre România şi Turcia în perioada 1878-2018” evidenţiază cei 140 de ani de relaţii de colaborare şi prietenie dintre România şi Turcia. Putem afirma cu convingere că trăinicia acestor relaţii se datorează atât înţelepciunii şi demersurilor unor oameni de stat români şi turci, cât şi sentimentelor de prietenie şi simpatie ce au animat şi animă inimile şi gândurile celor două popoare aflate în acelaşi perimetru geografic. În acest context, aş dori să amintesc cartea apărută la Istanbul, prin grija editorului Bulent Habora, în anul 1982 sub titlul: „Nicolae Titulescu, marele patriot al României, Diplomatul şi Omul de Stat” şi subtitlul „Prietenul sincer şi permanent al Turciei”. În deschiderea cărţii există fotografiile lui Nicolae Titulescu şi Mustafa Kemal Atatürk, însoţite de următorul text: „România şi Turcia sunt hotărâte să desfăşoare o prietenie sinceră şi afectivă. În credinţa că prietenia dintre Turcia şi România se va întări în viitor”. Semnează Nicolae Titulescu. „Sentimentele leagă popoarele între ele mai mult decât tratatele. România ocupă un loc frăţesc în inimile noastre”. Semnează Mustafa Kemal Atatürk.

 

Dr. Claudiu-Victor Turcitu, Arhivele Naţionale ale României, Șef Birou Arhive Medievale, Fonduri Personale și Colecţii:Dr. Claudiu-Victor Turcitu, Arhivele Naţionale ale României, Șef Birou Arhive Medievale, Fonduri Personale și Colecţii:

„Documente turco-otomane în Arhivele Naţionale ale României”

Poziția geostrategică a celor trei țări române și evoluția istorică a acestui spațiu a făcut ca, în ansamblul izvoarelor arhivistice, mai precis, în cuprinsul fondurilor și colecțiilor de documente păstrate în depozitele Arhivelor Naționale, documentele redactate în limba turco-osmană să aibă o pondere însemnată cantitativ. Obiectivul principal al demersului nostru îl reprezintă redarea imaginii globale a numărului și tipologiei documentelor otomane aflate în depozitele Arhivelor Naționale din România. Din păcate, în pofida eforturilor întreprinse de-a lungul timpului de reputați arhiviști- paleografi, distribuția documentelor în paleografie turco-osmană în nenumărate fonduri si colecții, precum și numărul redus al cunoscătorilor de paleografie turco-osmană, inevitabil, la a condus o restricționare a accesului la conținutul informațional oferit de aceste surse istorice. Astfel se explică de ce în cuprinsul unor inventare conținutul multor documente turco-osmane este necunoscut, sigura mențiune fiind înregistrată la rubrica „Observații”: „document în limba turco-osmană”. Trebuie să menționăm că o analiză asupra situației documentelor turco-otomane, dar și a conținutului acestora a întreprins reputatul turcolog Mihail Guboglu în anul 1957. Între timp, pe de o parte transferurile de arhivă între diferite structuri teritoriale ale Arhivelor Naționale, retrocedările de documente confiscate abuziv către persoane fizice și către instituții, pe de altă parte politica Arhivelor Naționale de achiziții de documente prin oferte de donație si de vânzare-cumpărare au condus la modificări esențiale ale situației privind documente turco-otomane din România întocmită de Mihail Guboglu cu șase decenii în urmă, mai ales din punct de vedere al numărului acestora. Totodată, în cuprinsul demersului nostru vom evidenția acțiunile întreprinse din anul 1960 până în prezent de către arhiviști-paleografi ai Arhivelor Naţionale pentru întregirea fondului arhivistic naţional, care, urmare politicii de acorduri mutuale dintre Arhivele Naţionale și instituţii deţinătoare de arhivă din Republica Turcia, în special cu Bașbakanlik Arșivi, au realizat o importantă și bogată colecţie de documente pe suport de substituţie (microfilm), colecţia Microfilme Turcia, importantă sursă de cercetare a evoluţiei relaţiilor turco-otomane. În final, ne vom îndrepta obiectivul analizei către noile direcții și perspective oferite de actualele realităţi ale știinţei arhivistice, mai ales de ceea ce reprezintă realizarea descrierilor arhivistice standardizate și de digitalizare a documentelor de arhivă.

 

Prof. univ. dr. Călin Felezeu, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca:Prof. univ. dr. Călin Felezeu, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca:

„Evoluția relațiilor bilaterale între România și Turcia în perioada postdecembristă”

În 2018 se împlinesc 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, imediat după războiul de independenţă din 1877. Începând cu vizita în România, din septembrie 1991, a președintelui turc Turgut Ozal, ocazie cu care s-a semnat un acord de prietenie, bună vecinătate și cooperare româno-turc, vizitele președinţilor și premierilor din cele două ţări au cunoscut o frecvenţă minim anuală. La acestea se adaugă consultările frecvente la nivel ministerial sau de experţi, în domenii extrem de diverse. Relațiile bilaterale dintre cele două țări partenere strategice, România și Turcia, sunt și continuă să rămână de excepție, ca dovadă, raporturile comune pe care le-au demarat în cei 140 de ani de parteneriat în domeniul politic, economic, universitar etc. În timpul mandatului diplomatic al ambasadorului Turciei la București, E.S. Osman Koray Ertaș, raporturile cunosc o dezvoltare fructuoasă, oglindită și prin legăturile cu orașul Cluj-Napoca.

 

Conf. univ. dr. habil. Valentin Naumescu, Universitatea Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca:

Conf. univ. dr. habil. Valentin Naumescu, Universitatea Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca:

„Turcia Post-kemalistă și noile relații strategice la confluența Occident-Orientul Mijlociu. NATO la Marea Neagră și implicațiile asupra României”

Post-kemalismul, reflectat printr-o sinteză a transformărilor politice, societale și strategice ale Turciei din ultimii ani, generează, dincolo de efectele interne, inclusiv consecințe în planul politicii externe a Ankarei. Influențe există și asupra relațiilor strategice între aliații din regiune. Turcia pare că „iese” treptat din lumea occidentală, în care ajunsese la un nivel relativ avansat de integrare, întorcându-se cu fața spre Orientul Mijlociu, autoritarism și Islam. Situația NATO la Marea Neagră este doar una dintre multiplele ipostaze ale acestei schimbări, în care sunt implicate atât statele riverane Turcia, România și Bulgaria, cât și celelalte țări membre ale Alianței, împreună cu Statele Unite. Anularea perspectivei de aderare a Turciei la Uniunea Europeană și răcirea relațiilor turco-americane, adăugate transformărilor percepute ca negative care au avut loc după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, pe baza criteriilor democrației liberale și statului de drept, creează un nou context al relațiilor bilaterale și regionale. Obiectul acestei prezentări este investigarea calității și substanței relațiilor de încredere politică și strategică în regiunea Mării Negre, atât între aliații NATO cât și din perspectiva tensiunilor dintre structurile occidentale și Federația Rusă, ultima aflată la rândul ei într-un proces de schimbare a relațiilor politice cu Republica Turcă, dar în sensul unei mai bune colaborări. Poziția României față de această incontestabilă transformare a Turciei este, de asemenea, analizată. Pornind de la metoda calitativă a analizei discursului politic și documentelor oficiale, dar și a surselor secundare (analize, comentarii, interviuri, bibliografia recentă etc.) cercetarea de față își propune să stabilească până la ce nivel îndepărtarea Turciei de angajamentele strategice esențiale ale NATO a produs deja efecte reflectate în programe și politici publice ireversibile sau dacă slăbirea relațiilor este doar conjuncturală.

 

Dr. Margareta Aslan, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca: Dr. Margareta Aslan, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca: 

„Diplomația culturală româno-turcă (1990-2018)”

Diplomația culturală reprezintă unul din pilonii principali ai Diplomației prin care relațiile bilaterale dintre state se pot construi și dezvolta până la forme superlative. Diplomația culturală a României în Republica Turcia reușește să se materializeze mult mai vizibil și organizat prin deschiderea Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” la Istanbul. În România, institute culturale turcești și locale axate pe promovarea culturii turce, desfășoară o activitate absolut remarcabilă, cu rezultate clare, cuantificabile și vizibile în diverse domenii (comerț, turism, educație, sănătate etc.). Relațiile bilaterale româno-turce au fost și vor rămâne la nivel de excepție, reflectate și în sfera culturală prin efortul susținut al mecanismelor instituționale, socio-umane, care vor conlucra în promovarea culturilor celor două țări, în construirea de punți socio-culturale care să faciliteze fuziunea și colaborarea fructuoasă a elementelor culturale, în formarea unor viitori „ambasadori culturali”.

 

Drd. Güven Güngör,  Academia de Studii Economice, București:Drd. Güven Güngör,  Academia de Studii Economice, București:

„Evoluţia relaţiilor economice dintre România şi Turcia în ultimul deceniu”

Există câteva țări ale căror nume au fost pronunțate în special în ultimul deceniu. În special, recesiunea economică mondială a evidențiat performanțele acestor țări, între care Turcia este considerată un caz special. Fiind unul dintre cei mai importanți actori din regiune și la scară mondială, Turcia dă dovadă de o combinație foarte bună de principii democratice și caracteristicile sale culturale și religioase. Având în vedere faptul că această criză economică are cel mai profund efect de la „marea criză economică” încoace, chiar și țările vedete din ultimul deceniu au fost afectate de ea. Turcia a reușit totuși să facă față crizei. În plus, Turcia a avut un rol foarte important în regiunea balcanică în ceea ce privește contribuția sa la îmbunătățirea economiei de piață și a comerțului internațional în regiunea balcanică, în special după prăbușirea „Cortinei de fier”. Această afirmație are o bază concretă atunci când se reflectă și în relațiile economice și comerciale româno-turcești. Având în vedere faptul că România este cea mai mare țară din regiune, aceasta a avut și are încă un potențial economic imens de a dezvolta și de a stabili legături economice și comerciale puternice cu țările vecine, dar nu numai. Un studiu privind relațiile bilaterale cronologice dintre România și Turcia ne oferă principalii indicatori care dovedesc aspectele menționate mai sus.

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu