Home

APEL DE COLABORARE LA „THE INTERNATIONAL JOURNAL OF LEVANT STUDIES” [IJLS] 5 (2023) Cătălin-Ștefan Popa

Parteneriatul Strategic România-SUA • 25 de ani de la lansare

 RĂZBOIUL DIN UCRAINA Emil Constantinescu: În aceste zile se decide valoarea libertății și a demnității

 

SOLIDARIZARE CU UCRAINA

SOLIDARIZARE CU MEDIUL ACADEMIC DIN UCRAINA

Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului condamnă invazia din Ucraina, cheamă la sprijinirea refugiaților și la solidaritate cu cei care manifestează în Rusia împotriva războiului

          România are cea mai lungă graniță cu Ucraina dintre țările din Europa Centrală și de Est. Românii au trăit propriile drame istorice și nu putem fi indiferenți la drama pe care o trăiește acum poporul ucrainean. Este momentul să fim solidari cu refugiații care ajung în țara noastră și să-i sprijinim pe cei care continuă să lupte în Ucraina. Salutăm decizia universităților românești de a găzdui studenți și profesori din Ucraina și lansăm un apel la intensificarea cooperării cu mediul academic din țara vecină. În același timp, suntem solidari cu cei care, în Rusia, înfruntând represiunea, manifestează împotriva războiului.

 RĂZBOIUL DIN UCRAINA Emil Constantinescu: În aceste zile se decide valoarea libertății și a demnității

mai mult...

Emil Constantinescu - Solidaritatea mediului academic în criza umanitară și morală provocată de războiul din Ucraina

 

Programe de cercetare științifică

 

ISTORIA RECENTĂ ȘI ANTICIPAREA VIITORULUI

Proiecte

Lumea post-pandemia COVID-19. O viziune umanistă pentru o dezvoltare durabilă

 

Lumea post-pandemia COVID-19. O viziune umanistă pentru o dezvoltare durabilă

 

Levantul - Istorie recentă. De la revoluțiile din estul Europei la Primăvara Arabă

 

Levantul - Istorie recentă. De la revoluțiile din estul Europei la Primăvara Arabă

 

Uniunea Europeană între speranțe și anxietăți. Europa viitorului: uniune politică, economică sau spirituală?

 

Uniunea Europeană între speranțe și anxietăți. Europa viitorului: uniune politică, economică sau spirituală?

 

 

DIPLOMAȚIA CULTURALĂ ȘI CULTURA PĂCII

Proiecte

Inițiativa Levant pentru Pace Globală

 

Inițiativa Levant pentru Pace Globală

 

 

Diplomația culturală și provocările secolului 21

 

Diplomația culturală și provocările secolului 21

 

 

Diplomația culturală – abordări istorice, actuale și perspective

 

Diplomația culturală – abordări istorice, actuale și perspective

 

 

REDESCOPERIREA IZVOARELOR LEVANTINE – O ȘANSĂ PENTRU CIVILIZAȚIA OCCIDENTALĂ A SECOLULUI 21

Proiecte

Levantul – leagănul religiilor abrahamice

 

Levantul – leagănul religiilor abrahamice

 

Istoria culturală a Balcanilor

 

Istoria culturală a Balcanilor

 

 

Pace, guvernanță, societate în dreptul public și privat levantin: de la Codul lui Hammurabi la Codul lui Iustinian și tratatele de drept din perioada modernă

 

Pace, guvernanță, societate în dreptul public și privat levantin: de la Codul lui Hammurabi la Codul lui Iustinian și tratatele de drept din perioada modernă

Civilizația Dunării de Jos din preistorie în modernitate

 

Civilizația Dunării de Jos din preistorie în modernitate

 

Evreii în cultura română

 

Evreii în cultura română

 

 

Levantul în Cartografie

 

Levantul în Cartografie

 

 

Platforma bibliografică Levantul

 

Platforma bibliografică Levantul

 

 

 

DOBROGEA – MARTOR AL CIVILIZAȚIILOR MILENARE ALE LEVANTULUI

Proiecte

Patrimoniul natural și cultural – sursă a dezvoltării durabile a regiunilor dobrogene

 

Patrimoniul natural și cultural – sursă a dezvoltării durabile a regiunilor dobrogene

 

Multiculturalitatea etniilor dobrogene

 

Multiculturalitatea etniilor dobrogene

 

 

 

MEDIUL ACADEMIC ÎN DEZVOLTAREA DURABILĂ A REGIUNILOR

Proiecte

Relația mineral-biologic în abordarea holistică a cercetării naturii

 

Relația mineral-biologic în abordarea holistică a cercetării naturii

 

Fundamentarea construcției unui geoparc UNESCO în Dobrogea

 

Fundamentarea construcției unui geoparc UNESCO în Dobrogea

 

 

Programe educaționale

 

ȘCOALA ANUALĂ DE STUDII BIZANTINE ȘI POSTBIZANTINE

 

ȘCOALA ANUALĂ DE STUDII BIZANTINE ȘI POSTBIZANTINE

 

 

ȘCOALA ANUALĂ INTERDISCIPLINARĂ DE LIMBI ȘI LITERATURI CLASICE, ORIENTALE ȘI EGIPTOLOGIE

 

ȘCOALA ANUALĂ INTERDISCIPLINARĂ DE LIMBI ȘI LITERATURI CLASICE, ORIENTALE ȘI EGIPTOLOGIE

 

ȘCOALA ANUALĂ DE LIMBĂ ȘI CULTURĂ ARABĂ

 

ȘCOALA ANUALĂ DE LIMBĂ ȘI CULTURĂ ARABĂ

 

mai mult...

Harta politică actuală a Levantului istoric

INFO

Profesorul Dan Grigorescu invitat să facă parte din Comitetul de organizare al primului congres internaţional dedicat cercetărilor asupra dinozaurilor şi lumilor lor în limbile romanice PROFESORUL DAN GRIGORESCU INVITAT SĂ FACĂ PARTE DIN COMITETUL DE ORGANIZARE AL PRIMULUI CONGRES INTERNAŢIONAL DEDICAT CERCETĂRILOR ASUPRA DINOZAURILOR ŞI LUMILOR LOR ÎN LIMBILE ROMANICE

Universitatea La Rioja din Logroňo și guvernul provinciei autonome La Rioja din nordul Spaniei a anunţat recent organizarea unui congres internaţional în limbile romanice cu tema „Dinozaurii şi zăcămintele lor: cercetare, protecție, diseminare, valorizare în ţările cu limbi romanice”.
Profesorul Dan Grigorescu, director ştiinţific al ISACCL, reputat cercetător al lumilor din trecutul Pământului, preşedinte de onoare al Asociaţiei Europene a Paleontologilor de vertebrate, a fost invitat să facă parte din Comitetul de organizare al Congresului, alături de prof. Giuseppe Leonardi (Italia), prof. Eric Buffetaut (Franța), prof. Ismar de Sousa Carvalho (Brazilia), dr. Leonardo Salgado (Argentina), dr. Félix Pérez-Lorente și dr. Fidel Torcida Fernández (Spania).

22 martie 2024

Lansarea ediției în limba engleză a cărții „Lumea post-pandemie între război și pace” la Forumul Global de la BakuLANSAREA EDIȚIEI ÎN LIMBA ENGLEZĂ A CĂRȚII „LUMEA POST-PANDEMIE ÎNTRE RĂZBOI ȘI PACE" LA FORUMUL GLOBAL DE LA BAKU

În cadrul celei de-a unsprezecea ediții a Forumului Global de la Baku, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, în parteneriat cu Centrul Internațional „Nizami Ganjavi", a lansat ediția în limba engleză a celor două volume cu titlul Lumea post-pandemie între război și pace. Lucrarea, realizată de ISACCL și tipărită la Baku, reprezintă punctul culminant al programului de cercetare „Lumea post-pandemie: O viziune umanistă pentru o dezvoltare durabilă", derulat de ISACCL între anii 2020 și 2024, având ca parteneri Academia Mondială de Artă și Știință, Centrul Internațional „Nizami Ganjavi", Fundația Marmara pentru Cercetări Strategice și Sociale, Academia de Diplomație Culturală din Berlin, Rețeaua Universităților de la Marea Neagră.

15 martie 2024

„Refacerea lumii divizate". Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, la cea de-a unsprezecea ediție a Forumului Global de la Baku„REFACEREA LUMII DIVIZATE". ISACCL LA CEA DE-A UNSPREZECEA EDIȚIE A FORUMULUI GLOBAL DE LA BAKU

Trei laureați ai Premiului Nobel, șapte secretari generali ai agențiilor Organizației Națiunilor Unite, trei șefi de stat și doi șefi de guvern în funcție, 25 foști șefi de stat, 15 foști șefi de guvern, 26 de foști miniștri în guverne naționale, lideri ai organizațiilor nonguvernamentale internaționale, reprezentanți de marcă ai mediului politic și ai societății civile, în total 400 de participanți din 67 de țări, au fost invitați să formuleze ideile și soluțiile necesare pentru refacerea lumii actuale, fracționată de o pluralitate de crize regionale și globale, în cadrul Forumului Global de la Baku, eveniment organizat în fiecare an în capitala Azerbaidjanului de Centrul Internațional „Nizami Ganjavi", partener de durată al ISACCL.
Delegația Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului a fost compusă din prof. dr. Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific, experții Maxim Onofrei și Ioan Scutelnicu.

14-16 martie 2024

Tradiții uitate în Balcani Antoaneta OlteanuAPARIȚIE EDITORIALĂ: TRADIȚII UITATE ÎN BALCANI

Volumul „Tradiții uitate în Balcani" este rezultatul unui efort colectiv pe care prof.dr.habil. Antoaneta Olteanu l-a coagulat în cadrul unui vast proiect de cercetare asupra Balcanilor, demarat de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului. Studiile prezentate în volum se referă la tradiții și obiceiuri, mentalități și politologie, iar autorii lor sunt (în ordine alfabetică): Gabriela Boangiu (Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor", Craiova); Cristian Chirca (Universitatea din București); Alexandru Chiselev (Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion" Tulcea); Ana-Maria Cuciureanu (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca); Nicu Diaconiuc (Universitatea din București); Ioana Dorobanțu-Gordon (Universitatea de Vest din Timișoara); Constantin Geambașu (Universitatea din București); Armand Guță (Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu", București); Otilia Hedeșan (Universitatea de Vest din Timișoara); Sabina Madgearu (cercetător independent); Menuț Maximinian (Universitatea „Babeș-Bolyai", Cluj-Napoca); Ileana Mihăilă (Universitatea din București); Diana Mihuț (Universitatea de Vest din Timișoara); Ștefan Lucian Mureșanu (Universitatea „Hyperion" din București);  Alexandra Nacu (Universitatea din Craiova); Florin F. Nacu (Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor", Craiova); Antoaneta Olteanu (ISACCL, Universitatea din București); Florian Olteanu (Universitatea din Craiova); Bertina Salliu (Institutul pentru Studii Albaneze și Protestante, Tirana, Albania); Narcisa Știucă (Universitatea din București).

15 martie 2024

Prelegere susținută de Liviu Iancu la Centrul de Studii Orientale al Universității din Tartu, EstoniaPRELEGERE SUSȚINUTĂ DE LIVIU IANCU LA CENTRUL DE STUDII ORIENTALE AL UNIVERSITĂȚII DIN TARTU, ESTONIA

Prelegerea „Contactele dintre cetățile grecești din vestul Mării Negre și Orientul Apropiat în perioada arhaică” a fost susținută de colegul nostru, Liviu Iancu, la Centrul de Studii Orientale al Universității din Tartu, Estonia.

12 martie 2024

APARIȚIE EDITORIALĂ: THE INTERNATIONAL JOURNAL FOR LEVANT STUDIES (VOL. 4/2022)APARIȚIE EDITORIALĂ: THE INTERNATIONAL JOURNAL FOR LEVANT STUDIES (VOL. 4/2022)

A apărut al patrulea număr al revistei științifice The International Journal for Levant Studies (vol. 4/2022), publicat la editura Mega în anul 2023. Acesta conține șapte articole de specialitate, din domenii precum epigrafie, sigilografie și gliptică, epistolografie, studii muzeale, geologie, diplomație culturală, semnate de renumiți profesori și cercetători internaționali. Elena Ene Drăghici-Vasilescu (Universitatea din Oxford) propune un studiu inedit al inscripțiilor găsite în siturile bizantine aflate pe vechiul teritoriu al Capadociei bizantine. Ergün Lafli (Universitatea Dokuz Eylül) și Martin Henig (Institutul de Arheologie, Universitatea din Oxford) prezintă unsprezece geme romane aflate în colecțiile muzeelor din sud-estul Turciei. Iskandar Bcheiry (American Theological Library Association, Chicago) prezintă aspecte ale relațiilor dintre mameluci și etiopieni în secolul al XV-lea, pornind de la traducerea în limba engleză a unei scrisori nepublicate a patriarhului copt Ioan al III-lea către regele etiopian Na'od. Studiul lui Jackie Feldman (Universitatea „Ben Gurion” din Negev) analizează felul în care este prezentat publicului Holocaustul în Muzeul Yad Vashem din Ierusalim, respectiv în Muzeul Evreiesc din Berlin, prin prisma politicilor instituționale și a practicilor educaționale. Barney Paul Popkin (Universitatea din Arizona, Tucson) prezintă influențele geologice asupra resurselor naturale din spațiul Levantului.
Ultimele două articole sunt dedicate diplomației culturale din spațiul românesc: Elena Luiza Popa (ISACCL) analizează programul și activitatea Centrului de Înalte Studii Internaționale din cadrul Institutului Social Român, organizat cu sprijinul Fundației Rockefeller în 1937, iar Cristina-Adriana Reiter-Popescu (Deutsches Goethe-Kolleg) eforturile diplomatice ale Berthei von Suttner, o luptătoare austriacă pentru pace, așa cum transpar din documente de arhivă nepublicate. Volumul se încheie cu două recenzii semnate de Cătălin-Ștefan Popa și Liviu-Mihail Iancu (ISACCL).

12 martie 2024

Emil Constantinescu „Cultura păcii prin educație”. Președintele Consiliului Știinșific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului la „Serile Enayati Medical City”„CULTURA PĂCII PRIN EDUCAȚIE”. PREȘEDINTELE CONSILIULUI ȘTIINȚIFIC AL INSTITUTULUI DE STUDII AVANSATE PENTRU CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA LEVANTULUI LA „SERILE ENAYATI MEDICAL CITY”

Invitat la cea de-a VII-a ediție a seriei de conferințe „Serile Enayati Medical City”, președintele Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, prof.dr. Emil Constantinescu, a ales ca temă a dialogului său cu dr. Wargha Enayati: „Cultura păcii prin educație”.

7 martie 2024

APARIȚIE EDITORIALĂ. NATUR-CULTURALIA IVAPARIȚIE EDITORIALĂ. NATUR-CULTURALIA IV

A apărut cel de-al patrulea număr al publicației anuale Natur-Culturalia, cu articole care compun un mozaic de fapte din natură, din istorie şi cultură, încărcate de semnificații care le relevă confluența, îmbogățind cunoașterea. Dobrogea, spațiul geografic reprezentativ al României pentru culturile și civilizațiile levantine, este prezentă, în context tematic diferit, și în acest volum, ca și în cele trei volume anterioare ale publicației.
Articolele despre monumentele naturii sunt semnate de prof. dr. emerit Dan Grigorescu, coordonatorul volumului și director științific al ISACCL, profesorii Marius Skolka și Paulina Anastasiu, biologii Ioana Sîrbu și Marian Tudor, paleontologul Ştefan Vasile. Geoarheologul Constantin Haită prezintă tipurile de așezări și culturile asociate locuitorilor din arealul dunărean în decursul ultimilor 700.000 ani, între Paleolitic și Epoca Fierului, dr. Daniel Iosif se referă la cinci secole de cartografie în spațiul istro-pontic, iar dr. Mihai-Bogdan Marian și Dan Arhire, la rituri și obiceiuri funerare. Etnologul Iuliana Titov prezintă obiceiurile gastronomice ale rușilor lipoveni, iar dr. Ana-Maria Răducan ne împărtășește o veche istorie bizantină. Istoricii Daniela Mihai, Liviu Iancu și Oana Brânda vorbesc despre istoria Hârșovei, natura și arheologii la Histria, Marea Neagră – de la spațiu de exil la motiv de tensiuni geopolitice.
Articolul care încheie acest volum este dedicat de profesorul Dan Grigorescu memoriei marelui cărturar Eugen Simion și ultimei sale cărți: Recurs la Natură.

7 februarie 2024

Solidaritatea mediului academic în criza umanitară și morală provocată de războiul din Ucraina

UNIUNEA EUROPEANĂ ÎNTRE SPERANȚE ȘI ANXIETĂȚI

Școala anuală de greacă veche, egiptologie și limbi orientale

ȘCOALA ANUALĂ DE STUDII BIZANTINE ȘI POSTBIZANTINE, EDIȚIA A ȘASEA: PACE ȘI RĂZBOI ÎN BIZANȚ

„International Journal of the Levant Studies” Revista științifică a ISACCL No. 1

„The International Journal of Levant Studies”
Revista științifică a ISACCL No. 1 (2019)

detalii aici »»»

Dan Grigorescu (editor coordonator), Natur-Culturalia vol. I

Dan Grigorescu (editor coordonator),
Natur-Culturalia vol. I

detalii aici »»»

Mihai Berza, De la Méditerranée à la mer Noire

Mihai Berza,
De la Méditerranée à la Mer Noire

detalii aici »»»

Florica (Bohîlțea) Mihuț (coordonator), Interculturalitate și dinamism social în Dobrogea contemporană

Florica (Bohîlțea) Mihuț (coordonator),
Interculturalitate și dinamism social în Dobrogea contemporană

detalii aici »»»

„The International Journal of Levant Studies” Revista științifică a ISACCL No. 2 (2020)

„The International Journal of Levant Studies”
Revista științifică a ISACCL No. 2 (2020)

detalii aici »»»

Dan Grigorescu (editor coordonator), Natur-Culturalia vol. II

Dan Grigorescu (editor coordonator),
Natur-Culturalia vol. II

detalii aici »»»

Tasin Gemil, Simona Deleanu (editori), Relațiile româno-turce în perioada modernă

Tasin Gemil, Simona Deleanu (editori),
Relațiile româno-turce în perioada modernă

detalii aici »»»

Ghiorghi Gaprindașvili Istoria Georgiei • Din cele mai vechi timpuri până în secolul al XXI-lea

Ghiorghi Gaprindașvili
Istoria Georgiei • Din cele mai vechi timpuri până în secolul al XXI-lea

detalii aici »»»

„The International Journal of Levant Studies” Revista științifică a ISACCL No. 2 Cătălin-Ștefan Popa, directorul Direcției Istoria culturilor și civilizațiilor Levantului

„The International Journal of Levant Studies”
Revista științifică a ISACCL No. 3 (2021)

detalii aici »»»

Natur-Culturalia III Dan Grigorescu director științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului

Dan Grigorescu (editor coordonator),
Natur-Culturalia vol. III

detalii aici »»»

Byzantium - un unending civilization, coordonat de dr. Ana-Maria Răducan

Ana-Maria Răducan (coordonator),
Byzantium – An unending civilization

detalii aici »»»

Laura Ganea (autor), Parteneriatul Strategic România- SUA: 25. Garanție de securitate pentru România în mileniul 3

Laura Ganea, Parteneriatul Strategic România-SUA: 25. Garanție de securitate pentru România în mileniul 3

detalii aici »»»

The International Journal of Levant Studies, Vol. 4/2022, Cătălin Ștefan Popa

„The International Journal of Levant Studies”
Revista științifică a ISACCL No. 4 (2022)

detalii aici »»»

Dan Grigorescu (editor coordonator), Natur-Culturalia vol. IV

Dan Grigorescu (editor coordonator),
Natur-Culturalia vol. IV

detalii aici »»»

Emil Constantinescu, Oana-Elena Brânda (coordonatori), Lumea post-pandemie între război și pace, Volumul I

Emil Constantinescu, Oana-Elena Brânda (coordonatori),
Lumea post-pandemie între război și pace, Volumul I

detalii aici »»»

Emil Constantinescu, Oana-Elena Brânda (coordonatori), Lumea post-pandemie între război și pace, Volumul II

Emil Constantinescu, Oana-Elena Brânda (coordonatori),
Lumea post-pandemie între război și pace
, Volumul II

detalii aici »»»

Ion Barnea, Altarul paleocreștin, Editura Mega, Volum editat și îngrijit de Cătălin-Ștefan Popa

Ion Barnea,
Altarul paleocreștin

detalii aici »»»

Tradiții uitate în Balcani Antoaneta Olteanu

Prof. dr. habil. Antoaneta Olteanu (coordonator),
Tradiții uitate în Balcani

detalii aici »»»

Volumele pot fi cumpărate de la sediul Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului

Bulevardul Mareșal Constantin Prezan nr.2A, sector 1, București, 0723 289 799 e-mail: office@institutlevant.ro

Toate titlurile pot fi comandate și prin e-mail la office@institutlevant.ro sau telefonic la numarul 0723/289799.

Volumele pot fi cumpărate de la sediul Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului
Bulevardul Mareșal Constantin Prezan nr.2A, sector 1, București, 0723 289 799 e-mail: office@institutlevant.ro