România, reprezentată la reuniunea Comitetului Consultativ al celei de-a 29-a conferințe a Convenției ONU privind schimbările climatice, COP 29

Președintele Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, prof. dr. Emil Constantinescu, a luat parte, la 19 septembrie 2024, la cea de-a treia ședință a Comitetului Consultativ Internațional al celei de-a douăzeci și noua Conferințe a Părților membre ale Convenției Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, COP 29, ce va fi organizată la Baku, Azerbaidjan în luna noiembrie 2024.

Alături de președintele Constantinescu, din Comitetul Consultativ Internațional al COP29 fac parte și Tedhros Adhanom Ghebreysus (Director al Organizației Mondiale a Sănătății), Vaira Vike-Freiberga (președintele Letoniei 1999-2007, președintele Clubului de la Madrid 2014-2020), Rosen Plevneliev (președintele Bulgariei 2012-2017, ministru pentru dezvoltare regională și lucrări publice al Bulgariei 2009-2011), Joyce Banda (președintele Republicii Malawi 2012-2014, membru al Consiliului Liderilor Mondiali pentru Sănătate Reproductivă), Izabella Teixieira (Brazilia, ministrul Mediului 2010), Maria-Fernanda Espinosa (președintele celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite și Ministru pentru Afaceri Externe (2017-2018) și Apărare (2012-2014) al Ecuadorului), Csaba Korosi (Ungaria, președintele celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite), Patricia Espinosa Cantellano (Mexic, Secretar executiv al Convenției-Cadru a Organizației Națiunilor Unite pentru Schimbări Climatice), Maimunah Mohd Sharif (Malaezia, Director executiv al Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Așezăminte Umane (United Nations Human Habitat) 2018-2024), Joyce Msuna (Tanzania, secretar general adjunct pentru afaceri umanitare al Organizației Națiunilor Unite), Jessica Omukuti (Institutul pentru Inovare în Știință, Universitatea din Oxford), Jean Badenschneider (SUA, Colegiul Director Fortescue Metals și Future Industry, vicepreședinte Exxon-Mobil 2000-2013), sau Xu Huaqing (China, director al Centrului Național pentru Strategie Climatică și Cooperare Internațională).

 

România, reprezentată la reuniunea Comitetului Consultativ al celei de-a 29-a conferințe a Convenției ONU privind schimbările climatice, COP 29

 

În intervenția sa, președintele Constantinescu a reliefat că „politicile pentru protejarea mediului, legislația conexă și implementarea acestora de către instituțiile abilitate trebuie să fie elaborate în baza definirii anterioare a anumitor concepte științifice concrete, deoarece conceptele științifice nu au legătură cu ideologia. Modul în care abordăm protecția mediului nu trebuie să ia în considerare nicio deviație care ar putea fi rezultatul prejudecăților sau al emoției. Abordarea noastră rațională trebuie să ia în considerare contextul global care, de fapt, se referă prea puțin la globul pământesc în sine, ci mai degrabă la o regândire globală. Promovarea energiilor „curate" a fost văzută fie drept o panacee, fie ca o utopie; o estimare mult mai exactă o putem găsi dacă repoziționăm dezbaterea într-un spațiu triangulat aflat la intersecția abordărilor mediilor academic, politic și de afaceri. Vorbeam de probleme „globale"; au fost introduși noii termeni de „glocal" și „glocalitate", calchieri ale „globalului" și „localului" care subliniază realitatea că, de cele mai multe ori, interesele globale nu coincid cu cele locale".

Ședința, organizată în format online de către Centrul Internațional „Nizami Ganjavi", partener al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și co-organizator al COP29, a fost moderată de prof. dr. Ismail Serageldin, președinte fondator al Bibliotecii Alexandrine și fost vicepreședinte al Băncii Mondiale (1992-2000).

ONU a organizat prima conferință COP în 1995, la Berlin, în cadrul Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice. Timp de 29 de ani, conferințele COP au încercat să contureze o cale generală de acțiune climatică la nivel mondial și să stabilească obligații referitoare la reducerea efectelor emisiilor de gaze cu efect de seră. La sfârșitul acestei săptămâni, între 19 și 23 septembrie, Comitetul Consultativ Internațional al COP 29 va participa la New York la lucrările Summitului Viitorului al Organizației Națiunilor Unite (UN Summit of the Future).

 

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu