„Rolul diplomației culturale în corespondența scrisă. Virtutea păcii în scrisorile oficiale și informale din Levant din Antichitate până în prezent”

Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL) anunță debutul seriei de conferințe „Rolul diplomației culturale în corespondența scrisă. Virtutea păcii în scrisorile oficiale și informale din Levant din Antichitate până în prezent”.

Seria de conferințe ce se va derula pe parcursul anului 2021 face parte din modulul „Diplomația culturală - abordări istorice, actuale și perspective" și are drept obiectiv reevaluarea importanței păcii în lumea modernă printr-o serie de studii de caz atât istorice cât și moderne.

Prelegerile vor fi susținute de specialiști internaționali abordând teme din domenii interdisciplinare (istorie, științe politice, literatură, filosofie, studii religioase și istoria artelor). Se vor discuta importante texte științifice, o atenție deosebită fiind acordată evoluției conceptelor de mediere și pace din preistorie până în modernitate.

Prima conferință va avea loc vineri, 15 ianuarie 2021, începând cu orele 18, în formatul zoom. Lectorul conferinței va fi Prof. Dr. Renata Tatomir, istoric și egiptolog la Universitatea Hyperion, București, care va aborda tema: „Epistolografia administrativă a imperiilor antice. Scurtă introducere”.

Detalii de acces la emailul: office@institutlevant.ro.

Epistolografia administrativă a imperiilor antice. Scurtă introducere

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu