Președintele Emil Constantinescu, invitat la Conferința internațională a judecătorilor supremi ai lumii

În fiecare an, 5,2 milioane de copii sub vârsta de 5 ani mor din cauza lipsei de hrană, de apă potabilă, de igienă și de asistență medicală. Aproximativ 700 de milioane de copii trăiesc cu mai puțin de 1,25 dolari pe zi. Alte 500 de milioane trăiesc cu mai puțin de 1,90 dolari pe zi. Unul din cinci copii din lume trăiește într-o sărăcie abjectă. 60 de milioane de copii trăiesc pe străzi. Alți 90 de milioane muncesc, sau își petrec zilele pe străzi. O nouă estimare a UNICEF arată că peste 261.000 de copii se află în sistemele penitenciare la nivel mondial. Copiii încarcerați sunt, adeseori, tratați prost. Pentru fete, pericolul exploatării sexuale planează amenințător. 8 milioane de copii pe mapamond sunt obligați să se supună celor mai grave forme ale abuzurilor în muncă, ca sclavi, copii-soldați sau în prostituție. La începutul anului 2020, 9 milioane de copii se aflau în pericol din cauza impactului COVID-19. În fiecare an, peste 1 milion de copii sunt „traficați” în comerțul modern cu sclavi. Un raport recent al UNICEF a arătat că între 2012 și 2014 au fost detectați peste 60.000 de copii traficați. În ultimii 16 ani, cel puțin 2 milioane de copii au fost uciși în războaie; 6 milioane au suferit răni fizice grave; 10 milioane au suferit vătămări psihologice grave; 1 milioane și-au pierdut sau au fost separați de părinții lor; 300.000 (trei sute de mii!) de copii au fost folosiți ca soldați sau operatori ai aparatelor de deminare. Cel puțin 25 de milioane de copii au fost nevoiți să își părăsească țările de origine. Există 101 milioane de copii care nu beneficiază de niciun fel de educație. Alți 150 de milioane de copii părăsesc sistemul școlar înainte de clasa a cincea.

Pentru a expune cauza unui viitor sigur și securizat al copiilor lumii și al generațiilor încă nenăscute, Școala Montessori din Lucknow, India, laureată a Premiului UNESCO - Educație pentru Pace (2002) organizează anual, de 23 de ani, Conferința Internațională a Judecătorilor Supremi ai Lumii.  Invitații sunt șefi de stat și de guvern, înalți magistrați.

Președintele Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, prof.emerit Emil Constantinescu, participă la cea de-a 23 ediție a conferinței, desfășurată în contextul special al războiului din Ucraina.

Organizarea conferinței a plecat de la constatarea că numitorul comun al tuturor națiunilor lumii sunt copiii. Prin urmare, preocupările lor nu sunt doar ale lor. Este imperativ să creăm condiții în care preocupările copiilor să fie abordate, iar ei să poată avea acces la egalitate, justiție, libertate, educație, nutriție, sănătate, adăpost și la un mediu curat și sustenabil, astfel încât să se poată dezvolta în adulți sănătoși, iar generațiile încă nenăscute să poată crește într-un mediu adecvat și să contribuie la progresul și dezvoltarea umană.

Războiul în curs de desfășurare dintre Rusia și Ucraina are ca rezultat moartea și distrugerea pe scară largă. Milioane de oameni au rămas fără adăpost, deoarece casele și locuințele lor au devenit cenușă. Un număr prea mare de copii au murit și mulți au ajuns în sărăcie. Milioane de oameni au devenit refugiați, căutând adăpost în țările vecine. Situația este șocantă. Acest război a afectat în mod negativ economia lumii. Dacă războiul continuă, există temerea de o posibilă escaladare într-un război mondial. Într-o astfel de situație, liderii și intelectualitatea de pe mapamond trebuie să fie foarte activi și să facă eforturi serioase în interesul umanității și, în special, al copiilor și al generațiilor viitoare. Demersul Școlii Montessori din Lucknow, cea mai mare școală din lume, este mai îndreptățit ca niciodată.

Participarea președintelui Emil Constantinescu la această conferință are loc la 25 de ani de la vizita de stat pe care a efectuat-o în India, iar invitația la palatul prezidențial i-a oferit prilejul să revadă copacul plantat în noiembrie 1997.  În aceeași primă zi a conferinței, participanții au vizitat Curtea Supremă și i-au adus un omagiu lui Mahatma Gandhi.

 

 

58000 de elevi și 4000 de profesori urmăresc anual „Conferința internațională a reprezentanților legii la nivel global”, organizată de Școala Montessori la Lucknow. Dezbaterile pornesc de la Articolul 51 din Constituția Indiei care prevede obligația statului de a promova pacea și securitatea internațională, de a menține relații juste și onorabile între națiuni, de a încuraja respectul pentru dreptul internațional și soluționarea diferendelor internaționale prin arbitraj și urmăresc promovarea unor politici publice sustenabile în materie de educație.

Problemele globale necesită soluții globale, care pot fi abordate numai prin intensificarea dialogului și a interacțiunii între liderii politici și intelectualitatea din întreaga lume, în cadrul unui forum adecvat. Conferința Internațională a Judecătorilor Supremi ai Lumii este un asemenea forum.

Programul dens al conferinței a cuprins dezbateri în mai multe grupuri tematice - „Crearea unei Culturi a Unității și Păcii”; „Consolidarea Statului de Drept”; „Drepturile omului”; „Structura Guvernanței Globale”; „Abordarea Problemelor Globale”, „Dezvoltarea Durabilă” – , fiecare dintre acestea cu subiecte bine precizate: educația pentru pace; înțelegerea interculturală; dialogul interreligios; rolul societății civile și al educației în crearea unei culturi a unității și păcii; Curțile de Justiție și religia; crearea unui Parlament Global pentru a implementa o legislație globală aplicabilă; limitările Curții Internaționale de Justiție; activism judiciar internațional; relația dintre Dreptul internațional și Dreptul național; protejarea drepturilor fundamentale ale omului; violența împotriva copiilor; drepturile copiilor; drepturile femeilor și egalitatea de gen; reforma Organizației Națiunilor Unite; necesitatea unei noi ordini mondiale, construită pe linii democratice; structura democrației globale; rolul tinerilor în transformarea socială, terorismul regional și internațional; războaiele civile și conflictele etnice; problema refugiaților; proliferarea și dezarmarea nucleară.

 

Președintele Emil Constantinescu, invitat la Conferința internațională a judecătorilor supremi ai lumii

Emil Constantinescu: O pace trainică se poate obține doar pe baza unei culturi a păcii prin educație, care să înceapă de la grădiniță și să dureze până la Universitate

 

Ne-am adunat în aceste zile pentru a discuta despre cultura păcii și educația pentru pace, într-o vreme în care tunuri urlă în anumite regiuni ale lumii. Suntem obișnuiți să discutăm despre justiție în timp de pace, însă sarcina devine și mai dificilă în vreme de război.

Am participat la această conferință pentru prima dată în 2014. Anul trecut, în 2021, când încă ne confruntam cu pandemia, am participat online, și astăzi iată-mă din nou aici. La fiecare dintre edițiile la care am participat, am observat că această conferință academică este precedată de alte activități, majoritatea simulări ONU, la care participă elevii. Astfel de evenimente sunt firești la Școala Montessori din Lucknow, care a câștigat Premiul UNESCO pentru Educație pentru Pace în 2002. Și folosesc această oportunitate pentru a vă felicita, nu doar pentru eforturile de a fi organizat o astfel de conferință, ci și pentru șansele oferite acestor copii de a se documenta și de a învăța ce înseamnă să fii într-o poziție de putere, precum și de a înțelege, de la o vârstă fragedă, nu doar drepturile care decurg dintr-o astfel de poziție, ci și obligațiile pe care le presupune.

Pe măsură ce războiul din Ucraina creștea în intensitate, am urmărit declarații despre nevoia de reformă a Națiunilor Unite, dată fiind ineficiența sa în împiedicarea războiului, despre gestionarea numărului mare de refugiați, despre activism și eșecul guvernanței globale. Am văzut imaginile familiilor forțate să caute adăpost în calea războiului. Știu că în timp ce noi discutăm astăzi despre regulile de funcționare ale ONU, copiii ucraineni se găsesc fie în adăposturi antiatomice, fie undeva în străinătate, refugiați. În ambele cazuri, nu sunt la școală, așa cum ar trebui să fie.

Vreau să vă fac o mărturisire. În urmă cu 25 de ani, în noiembrie 1997, am fost în India, la invitația președintelui Rocheril Raman Narayanan și a prim-ministrului Inder Kumar Gujral pentru o vizită de stat de cinci zile. Am prezentat oficialilor indieni progresele din primul an al mandatului de președinte al României: reconcilierea istorică a României și Ungariei după 700 de ani de conflicte sângeroase, recunoașterea de către România a suveranității și integrității Ucrainei printr-un tratat, în ciuda existenței în granițele Ucrainei a unor teritorii care în istorie au aparținut României.

Veneam în India, direct de la Hanoi, unde avusese loc Summit-ul Francofoniei și unde discutasem cu șefii de stat, în special din Africa și Haiti, despre cum putem contribui la o Cultură a Păcii.

Fiindcă astăzi este 19 noiembrie, îmi amintesc că în urmă cu 25 de ani, președintele Indiei m-a felicitat pentru ziua mea de naștere pe care am sărbătorit-o în India, ca și astăzi. Uneori, amintirile personale au importanță dacă pot sluji tinerei generații.

În anul în care m-am născut, 1939, a început Al Doilea Război Mondial. În copilărie am fost de două ori refugiat din fața Armatei Roșii a Uniunii Sovietice. Primele mele amintiri sunt ale bombardamentelor, ale casei noastre distruse, ale oamenilor morți și răniți. România a pierdut în război 1 milion de tineri. Am trăit 50 de ani din viață sub ocupația armatei sovietice, apoi sub un regim de dictatură comunistă criminal, care a trimis oameni în lagăre de concentrare și închisori. Sute de mii de oameni au fost încarcerați pentru delicte de conștiință. În jur de 100.000 au fost uciși. Studenții din universitatea mea au participat la o revoltă pașnică împotriva căreia dictatorul Ceaușescu a trimis forțele armate. Peste 3000 de oameni au fost uciși, alte mii arestați și torturați și alte mii grav răniți. Dictatorul Ceaușescu a fost executat de foștii lui colegi din conducere.

Când am ajuns președinte, după șapte ani, prin vot popular necontestat de absolut nimeni, am aplicat o reconciliere naturală. În timpul mandatului meu, nimeni nu a fost judecat, condamnat sau amenințat din motive politice, nici chiar cei mai răi torționari, pentru că foștii deținuți nu au dorit răzbunare. Cred că aceste fapte istorice trebuie cunoscute pentru că istoria trăită ne poate ajuta să înțelegem mai bine prezentul, și să construim un viitor în pace.

Mă bucur să văd aici câteva organizații care și-au dedicat activitatea promovării păcii și educării în cultura păcii. M-am bucurat să  întâlnesc iarăși reprezentanții HWPL și FOWPAL, organizații care au venit aici ca într-o veritabilă rețea de rețele. Să vă explic pe larg. Vedem astăzi două organizații care și-au unit mâinile, una din Statele Unite și cealaltă din Coreea de Sud, într-un efort de promovare a păcii printre tineri. Acest lucru este extrem de important – primii și cei mai relevanți beneficiari ai lor sunt tinerii. Și, după mine, este un exemplu pe care noi, foști și prezenți șefi de stat  trebuie să-l replicăm. Vă pot spune din experiență că un șef de stat este, în majoritatea timpului, concentrat pe probleme de stat, reforme și bugete, pentru a se mai gândi direct la oameni. Și acest lucru este foarte trist, pentru că niciun stat nu există fără oamenii săi. Să nu uităm că există state unde tinerii nu se află printre primii beneficiari ai reformelor naționale. Suntem concentrați să le oferim oamenilor asigurări medicale și sociale, pensii și salarii decente și ne chinuim să nu depășim bugetele alocate. Ne preocupăm de reforme educaționale pentru a oferi cadru potrivit pentru oameni de toate vârstele să aibă acces la educație și învățare de-a lungul vieții, încercăm să corelăm programe și competențe și cam atât. Suntem prea puțin interesați de ce anume învață oamenii cu adevărat. Odată implementată programa, suntem convinși că oamenii vor primi o educație bună. Și chiar primesc. Ajung să devină doctori, profesori, ingineri, învățători, oameni de știință, avocați, judecători, scriitori, soldați și artiști străluciți. Dar v-ați întrebat vreodată dacă e de ajuns? N-ar trebui oare să fim preocupați și de alt tip de educație? N-ar trebui oare să fim interesați să oferim o educație a valorilor și principiilor, alături de educația cunoștințelor?

Permiteți-mi să elaborez această idee, pentru că mi-am dedicat activitatea de-o viață promovării păcii, înțelegerii reciproce și a dialogului interreligios. Ieri, am fost martorul simulării ONU pe care ați organizat-o. Am fost uimit să văd elevi care au intrat atât de bine în pielea personajului atribuit fiecăruia. Este vorba despre elevi care poate nu au vizitat încă țările pe care le-au reprezentat, dar și-au dat silința să o facă cât mai bine. Și atunci am avut o revelație. Dincolo de cunoștințele pe care le aveau acești tineri, ei au făcut dovada dedicării și angajamentului de a face ceea ce este corect, ceea ce le lipsește multor adulți. Ne-au arătat ce înseamnă să fii un bun ambasador al țării, dar în actul lor de reprezentare au făcut dovada unor valori pe care mi-ar plăcerea să le regăsesc la nivelul întregii comunități internaționale: solidaritatea, egalitatea, demnitatea, libertatea, dreptatea, toleranța, spiritul de reconciliere și, în final, Pacea. Orice simulare ONU urmărește să-i învețe pe elevi nu doar mecanismele de funcționare ale Națiunilor Unite, dar și nevoia de a obține cu orice preț soluționarea pe cale pașnică a unui conflict. Cu ani în urmă, simulările ONU foloseau crize istorice ca instrument de lucru. Astăzi, suntem martorii unui război în desfășurare, care ar putea deveni un studio de caz pentru oricare dintre ele. Nu doar în termeni tehnici, ci în termeni de a face ceea ce este corect și de a valoriza oamenii.

Și am mai realizat ceva. Ne străduim să predăm elevilor istorie antică, matematică, geografie, fizică, chimie, biologie, și multe altele, dar eșuăm în a-i învăța să facă distincțiile între religii și rase și cum să trăiască în pace unul cu celălalt. Lupta pentru pace este cea mai dificilă. Este atât de ușor să începi un război, cu un singur foc, dar este extrem de dificil să-l închei. Iar la finalul său, decidenții sunt confruntați provocarea: ce e de dorit – pacea sau securitatea? Suntem interesați de un armistițiu care se poate transforma ușor într-un conflict, sau vom face fiecare efort posibil pentru a atinge o pace de durată? Zilele acestea am auzit propoziția „Toți suntem unul!”. Într-adevăr, dacă mă uit în jurul meu, toți suntem unul. În ciuda vârstei, etniei, religiei și genului, suntem toți asemănători, avem aceleași idealuri și valori. Toți căutăm pacea, chiar și fără s-o știm. Ați văzut vreodată o persoană dornică să trăiască toată viața într-un conflict? Nici eu.

După mai mult de jumătate din viață trăită sub comunism și o altă parte considerabilă trăită în democrație, am realizat că cel mai mare eșec al oamenilor de stat și al celor obișnuiți, deopotrivă, este lipsa de concentrare pe pregătirea celor tineri pentru provocările vieții. Îi pregătim să devină buni profesioniști în zona lor de activitate, dar provocările vieților lor nu vor veni din partea unor șefi răi, ci din partea unor forte externe care-i vor determina să-și testeze limitele. De aceea, trebuie să ne concentrăm să-i învățăm pe tineri să respecte legea, instituțiile, dar și mai important, să se respecte reciproc. Diferențele sunt vizibile la tot pasul, dar posibilitatea unei escaladări a acestor diferențe poate fi înlăturată cu abordarea potrivită. Pentru aceasta, trebuie să găsim un teren comun de dialog, prin descoperirea similarităților și a punctelor comune de interes, și prin sublinierea faptului că un conflict este timp irosit. Acesta este rolul instituțiilor internaționale. Și repet, mă bucur că am văzut acest aspect predat ieri, în cadrul simulării ONU la care am participat.

Sunt încrezător că acești copii pe care i-am întâlnit vor deveni liderii excelenți de mâine. Cum știu acest lucru? Pentru că am văzut cu câtă seriozitate s-au pregătit pentru simularea aceasta. Am văzut dorința de a fi cel mai bun, nu dintre toți ceilalți, ci împreună cu ei. Am văzut empatia manifestată în identificarea soluțiilor la problemele discutate. În final, am văzut umanitatea la lucru, indiferent ce regiune reprezentau.

Trei concluzii vreau să extrag de aici:

  1. Pacea mondială este posibilă dacă se bazează pe respectul legii și al tratatelor internaționale.
  2. Lărgirea spațiului democrației înseamnă lărgirea spațiului Păcii.
  3. O pace trainică se poate obține doar pe baza unei culturi a păcii prin educație, care să înceapă de la grădiniță și să dureze până la Universitate.

 

 

În marja Conferinței Internaționale a Judecătorilor Supremi ai Lumii, președintele Constantinescu a participat la Summit-ul Mondial al Păcii și Iubirii, organizat de Federația Mondială pentru Pace și Dragoste (FOWPAL), condusă de Dr. Hong Tao Tze. În cadrul summit-ului, președintele Constantinescu a salutat eforturile realizate de această organizație pentru promovarea păcii în rândul tinerilor și construirea unei culturi a păcii care să fie durabilă și să reziste în fața atacurilor de orice fel. O astfel de cultură a păcii trebuie să se bazeze pe dialog, cooperare, înțelegere și respect pentru celălalt.

„După părerea mea, cultura păcii este ceva mai mult decât dialogul intercultural şi construcţia ei cere mai mult timp şi mai multă stăruinţă. Este vorba de un proces de educaţie continuă, din copilărie până la senectute. Nu putem omite faptul că o „cultură a păcii” nu poate fi despărţită de o nouă „cultură a democraţiei” şi chiar de o nouă „cultură a economiei de piaţă”. Cultura păcii este greu de construit şi pentru că la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI nevoia de educaţie a fost înlocuită cu nevoia de distracţie, pentru că divertismentul aduce bani, nu educaţia. Asasinatele în masă, genocidul, violurile, distrugerile monumentelor culturale ale umanităţii sunt breaking news, nu acţiunile umanitare. Dacă această realitate nu se va schimba, copiii crescuţi şi educaţi acum în spiritual violenţei vor migra, chiar fără motivaţii ideologice sau religioase, spre acele spaţii care au devenit un fel de „rezervaţii”, unde „vânătoarea de oameni”, „torturarea şi uciderea oamenilor” este permisă, încurajată, lăudată şi popularizată. „Neguţătorii de imagini violente” sunt la fel de responsabili ca „vânzătorii de arme” pentru că motivaţia lor este aceeaşi: profitul, banii. Aş vrea să mulţumesc organizatorilor acestui eveniment pentru faptul de a ne fi reunit astăzi aici pentru a discuta despre viitorul sustenabil al copiilor din mai multe perspective:  economică, socială, juridică, filosofică, culturală și educatională. Toți cei prezenți astăzi venim din diverse medii culturale și religioase, cu scopul binelui comun, unindu-ne experiențele și perspectivele, în ciuda diferențelor care ne separă. Aceasta este calea spre care ne îndeamnă budismul, creştinismul, iudaismul, islamismul– religii ale păcii şi iubirii. De prea multă vreme a fost un vis. Poate o nouă generaţie îl va transforma în realitate”, a subliniat președintele Constantinescu în discursul susținut la acest summit.

 

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu