Seul, 20 septembrie 2018
La invitația Universității Sejong din Seul, Președintele Consiliului Științific al ISACCL, Emil Constantinescu, a susținut conferința cu tema "Memoria suferinţei şi pedagogia libertăţii". Emil Constantinescu le-a vorbit celor 2000 de studenți prezenți în sală despre experiența tranziției de la dictatura comunistă la democrație în Europa de Est și similitudinea dintre situația actuală din Peninsula Coreea și relațiile dintre România și Republica Moldova, o singură națiune care trăiește în două state vecine. La dezbateri au participat Petru Lucinschi, fostul președinte al Republicii Moldova, Ghenadi Burbulis, cel mai important colaborator al președintelui Boris Elțîn, prim-viceprim ministru al Federației Ruse în perioada 1990-1992 și Mihai Ciompec, ambasadorul României în Coreea de Sud.
Conferința susținută de Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului la Universitatea Sejong:
„Memoria suferinţei şi pedagogia libertăţii”
„Aş vrea să încep cu o confesiune. M-am născut în 1939. Dacă în acel an cineva ar fi traversat continentul euroasiatic de la Oceanul Pacific la cel Atlantic, ar fi străbătut de la Tokyo la Lisabona numai state aflate sub dictaturi civile sau militare. Locul în care trăia familia mea era un oraş situat pe malul Nistrului, graniţa cu URSS. Am fost obligaţi de două ori să ne refugiem din faţa Armatei Roşii, odată cu zeci de mii de oameni, şi primele amintiri sunt legate de acest exod disperat, pentru că aceia care nu au reuşit să plece au fost în mare parte arestaţi sau deportaţi în Siberia.
Amintiri din viaţa sub tiranie
Am trăit până la vârsta de 50 de ani într-un regim dictatorial, într-o ţară din care nu puteai să pleci şi în care erai fixat pe viaţă într-un anume loc stabilit printr-o repartiţie guvernamentală. Un regim care nu recunoştea decât proprietatea de stat sau colectivă, care a anulat orice libertate de expresie şi care supraveghea viaţa personală a fiecărui cetăţean, cu un enorm aparat de poliţie politică.
Am traversat o tranziţie posttotalitară al cărei preţ social a fost plătit cu greu. Pentru cei din generaţia mea, libertatea şi democraţia nu sunt noţiuni abstracte şi orice situaţie care subminează democraţia şi aduce atingere libertăţii oriunde în lume ne afectează profund.
Pace fără libertate
Al Doilea Război Mondial, care a afectat direct și România și Coreea, a provocat moartea a peste 25 de milioane de militari şi a peste 73 de milioane de civili, uriaşe pierderi economice şi distrugeri ale patrimoniului cultural universal. Atrocităţile celor două războaie din prima jumătate a secolului al XX-lea nu s-au dovedit a fi suficiente pentru a înţelege că pacea nu poate fi consolidată doar prin gestionarea unor conflicte îngheţate.
Instaurarea comunismului în Europa de Est a condus la eliminarea concurenţei constructive, anularea dreptului de liberă exprimare și la apariţia unei forme amorfe, cu pretenţie de societate, în care ideologia înlocuieşte sentimentul, cuvântul liber este transformat în lozincă, iar libertatea lasă locul terorii mai mult sau mai puţin camuflate. Toate aceste transformări au conturat un nou chip al Europei răsăritene, brăzdat de suferinţa a milioane de oameni. Eliminarea oponenţilor reali sau potenţiali s-a realizat prin internarea în centre de tortură şi reeducare, închisori cu regim de exterminare, lagăre de muncă forţată, asasinate politice, execuţii sumare, deportări în masă. Pe fondul unei păci precare asigurată în timpul războiului rece de cursa înarmărilor, preţul plătit de cetăţenii statelor comuniste din Europa de Est a fost: milioane de morţi, zeci de milioane de existenţe umane distruse.
Cultura libertăţii învinge tancurile dictaturii
Prăbuşirea comunismului a fost, înainte de toate, o prăbuşire ideologică, care a pregătit prăbuşirea politică a regimurilor dictatoriale din marea majoritate a ţărilor din fostul bloc sovietic. Cultura a jucat în acest context un rol fundamental. Paralel cu discursul oficial s-a creat un discurs „underground”, menit să denunţe impostura şi falsitatea şi să-i respingă pe cei care „au încetat să mai gândească”. Primejdia a venit din partea intelectualilor din propriile ţări pe care „aparatnicii” comunişti îi dispreţuiau. Primejdia a venit prin „cuvântul” intelectualilor democraţi şi a „scrisului” acestora difuzat în ilegalitate prin mijloace precare.
Schimbarea s-a produs atunci când noua echipă a lui Mihail Gorbaciov a lansat „perestroika” - reforma economică și „glasnosti” - transparența, adică libertatea de comunicare. Avem printre noi acum, în această sală, pe unul dintre cei mai importanți membri ai acestei echipe căreia îi datorăm tranziția pașnică spre democrație: Petru Lucinschi, doctor în filosofie, care a devenit ulterior președintele Parlamentului Moldovei independente și președinte democrat al Republicii Moldova.
După schimbarea pașnică a regimurilor totalitare din Estul Europei, primii președinți democrați, aleși liber de către popor, au fost reprezentanți ai elitei intelectuale.
Tranziția nu a fost ușoară. Pentru cei care au trecut prin comunism şi au fost nevoiţi să străbată perioada de tranziţie postcomunistă, nimic nu este mai adevărat şi instructiv decât lectura Exodului. Noi înţelegem cel mai bine de ce i-au trebuit 40 de ani poporului evreu ca să ajungă în Ţara Sfântă, ce înseamnă închinarea la viţelul de aur, tentaţia destrăbălării colective, violenţa şi trădarea, necesitatea unei Table de Legi şi a pedepsei pentru nerespectarea celor zece porunci.
Memoria istorică rămâne elementul care explică de ce popoarele din fostele ţări comuniste refuză să accepte demersuri totalitariste, indiferent de haina în care acesta se prezintă. Pedagogia libertăţii are nevoie de memoria suferinţei deoarece, ca şi în cazul sănătăţii, percepem valoarea libertăţii atunci când nu o mai avem.
Libertate şi pâine
Dezbaterea relaţiilor dintre puterea democratică şi libertatea individuală vizează şi distribuirea bunăstării. În romanul „Fraţii Karamazov” al lui Dostoievski, Ivan îi spune lui Alioşa că dacă oamenii ar fi puşi să aleagă între libertate şi pâine aceştia ar alege pâinea. Acesta este şi fundamentul psihologic pe care se bazează regimurile totalitare pentru a obţine o supunere liber consimţită. O parte însemnată a populaţiei din fostele state comuniste regretă vremurile când aveau posturi prost plătite, dar sigure, locuiau în condiţii mizerabile, dar în case primite prin repartiţie de la stat şi li se asigura un minimum de hrană raţionalizată prin cartele. Cel mai important element psihologic care bloca revolta era, paradoxal, faptul că toţi erau la fel de săraci şi nu se simţeau umiliţi unii în raport cu ceilalţi. Revenirea în viaţa politică democratică a partidelor neocomuniste se bazează pe această nostalgie.
În societăţile democratice cu economie de piaţă din occident, libertatea este însoţită de o goană după acumularea de bunuri materiale care creează mari discrepanţe între bogaţi şi săraci, discrepanţe care nu sunt de multe ori corelabile cu calitatea şi cantitatea de muncă prestată şi cu contribuţia la bunăstarea generală a societăţii şi aceasta covârşeşte avântul celor care îşi făcuseră un crez din libertatea societăţilor occidentale. Doar printr-o transparenţă mai mare a procesului de guvernare şi a „relaţiilor ascunse” cu corporaţiile, se poate ajunge la modalităţi de conducere mai echitabile din punct de vedere social.
Experienţa regimului comunist, care a încercat să ne înstrăineze de naturala noastră vocaţie umanistă europeană, a fost plătită cu preţul a zeci de milioane de vieţi omeneşti. Libertatea redobândită prin sacrificiu ne-a creat tuturor nu numai drepturi, ci şi responsabilităţi cu care ne familiarizăm treptat, în condiţii sociale şi psihologice adeseori dificile. Cetăţenii fostelor ţări comuniste au fost lipsiţi o jumătate de secol de toate drepturile, inclusiv de dreptul la viaţă. Lecţia suferinţei şi luptei lor este un prim pas în înţelegerea marii lecţii a libertăţii pentru fiecare, în limitele respectului libertăţii celuilalt.
Asimilarea conştiinţei democratice are nevoie de un timp mai îndelungat decât cel necesar adoptării legilor şi instituţiilor democratice. Să ne amintim că atunci când sistemul american de separaţie a puterilor a fost exportat în America Latină sau în Asia de Sud-Est a condus invariabil la regimuri totalitare până când s-a format o conştiinţă democratică aptă să asigure funcţionarea instituţiilor democratice.
Cultura democraţiei este ameninţată la începutul mileniului trei şi de dominanta cultură postmodernă care pare a face inoperant recursul la idealurile părinţilor fondatori ai Uniunii Europene. Conducătorii politici, ca şi simplii cetăţeni par să ignore importanţa socială a guvernării prin cumpătare, virtute şi moderaţie, valori morale esenţiale. Poate tocmai întoarcerea la aceste valori, în condiţiile în care costurile sociale ale guvernării sunt suportate din ce în ce mai greu, în care societatea se divizează accelerat între privilegiaţi şi dezavantajaţi, ar putea fi o sursă de reconstrucţie a politicului pe alte baze decât colectivismul impus în comunism sau individualismul egoist din capitalism. Revenirea la valorile morale poate fi o alternativă la atitudinea indiferentă sau dispreţuitoare faţă de nevoile şi cerinţele celor trataţi doar ca o masă de votanţi sau producători şi consumatori de bunuri ori informaţii.
Până la urmă, pentru supravieţuirea sau calitatea democraţiei esenţială este conştiinţa democratică a celor care aleg în libertate. În „Fraţii Karamazov”, Dostoievski ne spune că: „omul preferă liniştea şi chiar moartea, libertăţii de a alege singur între bine şi rău. Fiindcă nu există ceva mai ademenitor pentru el decât libertatea conştiinţei, dar în acelaşi timp nu există ceva mai cumplit”. Dostoievski scria aceste rânduri în secolul XIX din perspectiva unor oameni care nu cunoscuseră niciodată libertatea individuală şi democraţia.
O sută de ani mai târziu, în decembrie 1989, tinerii care manifestau împotriva dictaturii comuniste în Piaţa Universităţii din Bucureşti nu au cerut nici pâine, nici salarii mai mari. Ei au scandat „Alegeri libere!”, „Libertatea presei!” , „Libertate te iubim, pentru tine noi murim” şi „Vom muri şi vom fi liberi!”. La miezul nopţii, trupele de represiune au intrat cu tancurile în manifestanţii neînarmaţi care nu ameninţau nicio instituţie de stat şi care oferiseră militarilor flori. Zeci de oameni au fost omorâţi şi câteva mii arestaţi şi torturaţi. Şi ar fi fost şi ei omorâţi, dacă a doua zi, jumătate de milion de bucureşteni nu ar fi înconjurat tancurile şi sediul puterii comuniste. Dictatorul a fugit şi libertatea a fost câştigată. Într-unul din momentele luminoase ale istoriei, oamenii au fost dispuşi să moară pentru libertate şi pentru democraţie.
Răspunsul privind viitorul libertăţii şi democraţiei rămâne la alegerea fiecărei generaţii şi, în cele din urmă, a fiecăruia dintre noi.
Experiența tranziției de la dictatura comunistă la democrație în Europa de Est reprezintă un caz foarte rar în istoria lumii: absența oricărei răzbunări. Supraviețuitorii represiunilor regimului comunist au vrut ca nimeni să mai sufere ceea ce au suferit ei și tuturor cetățenilor li s-a oferit posibilitatea să contribuie la democratizarea țării.
Această situație este reprezentativă mai ales pentru România unde represiunea sângeroasă a fost prezentă și în ultimul moment.
Situația României este interesantă pentru evenimentele actuale din Peninsula Coreea datorită similitudinii, suntem o națiune care trăiește în două state vecine. Relațiile dintre România și Republica Moldova au fost foarte bune, fără orice dispute, mai ales în timpul mandatelor președintelui Lucinschi în Republica Moldova și al meu în România.
Aceasta a fost experiența tranziției noastre de la dictatura comunistă la democrație, pe care eu am încercat să v-o prezint cu sinceritate, așa cum am trăit-o în mod direct.
Bună sau rea, voi, noua generație, puteți hotărî ce alegeți să învățați din ea. Eu vă pot spune ce putem învăța noi românii din experiența Coreei de Sud și ce am înțeles eu din cele trei vizite pe care le-am făcut în Coreea în ultimii douăzeci și patru de ani.
Aș folosi un singur cuvânt, patriotism, un sentiment tot mai rar în lumea globalizată de azi. Și m-aș referi în primul rând la solidaritate. În ultimele trei decenii noi am obținut garantarea integrității teritoriale prin integrarea în NATO, securitatea economică prin integrarea în Uniunea Europeană, avem de cinci ani cel mai mare ritm de creștere economică din UE. Dar la 100 de ani de la Marea unire a tuturor ținuturilor românești într-un singur stat, suntem mai dezbinați ca oricând de interese politice sau sociale de grup sau individuale. Avem nevoie să ne redefinim în lumea globalizată prin ceea ce suntem, nu prin ceea ce avem.
Numai astfel ne putem păstra identitatea și demnitatea națională.”
