Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul a organizat cea de-a XII-a ediție a conferinței științifice internaționale „Perspectivele și problemele integrării în spațiul european al cercetării și educației" în parteneriat cu Muzeul Brăilei „Carol I", Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați, Mariupol State University, Izmail State Humanitarian University și Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu" al Academiei Române. Alcătuită din nouă secțiuni tematice, conferința a reunit peste 250 de cercetători din Republica Moldova, România, Ucraina, și Belarus, fiind analizate subiecte de interes actual, incluzând evoluțiile recente în cercetare și educație, precum și dinamica complexă a integrării europene.
Invitați la această conferință, cercetători din cadrul Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, au susținut prezentări în cadrul secțiunii intitulate „Științe auxiliare ale istoriei". Această sesiune de comunicări științifice, desfășurată în format hibrid, a cuprins prezentarea susținută online de dr. Daniel Iosif, intitulată „Porturile istro-pontice - Locuri de interferență ale culturilor și civilizațiilor de-a lungul mileniilor", realizată împreună cu dr. Mihai-Bogdan Marian, precum și prezentarea susținută de dr. Liviu Mihail Iancu, intitulată „Ateliere metalurgice grecești din vestul și nord-vestul regiunii Mării Negre în perioada arhaică".
Prin studiul acestor teme s-a dorit o aprofundare a dinamicii culturale și economice din această regiune, oferindu-se astfel un cadru valoros pentru integrarea cunoștințelor în contextul cercetării europene, promovându-se, totodată, înțelegerea patrimoniului și a dialogul intercultural ca valori esențiale în spațiul european contemporan.