El însuși laureat al Premiului European Coudenhove-Kalergi în 1998, Emil Constantinescu, președintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului participă la ceremonia în cadrul căreia acest prestigios premiu european îi este acordat președintelui României, Klaus Iohannis. Prezența președintelui Emil Constantinescu la eveniment este o recunoaștere a eforturilor sale internaționale în domeniul diplomației culturale.
La nivelul Uniunii Europene, există o preocupare constantă pentru dezvoltarea diplomației culturale, privită ca o formă a politicii externe, potrivit declarației fostului Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate al UE, Federica Mogherini. Declarația a fost făcută în luna martie a anului 2016, în contextul lansării Platformei de Diplomație Culturală a Uniunii, menită să consolideze relația Uniunii Europene cu state terțe și cetățenii acestora. Preocupările de implementare a diplomației culturale la nivelul Uniunii Europene au început în mai 2011, când a fost lansată Acțiunea Pregătitoare pentru Cultură în Relațiile Externe (Preparatory Action for Culture in External Relations), bazată pe Rezoluția privind dimensiunile culturale ale acțiunii externe a Uniunii, adoptată de Parlamentul European.
Un precursor al diplomației culturale, contele Richard von Coudenhove-Kalergi (1894-1972) argumenta, încă din 1923, necesitatea valorificării dimensiunii culturale a Europei, în direcția constituirii unui proiect de unificare continentală. El a dezvoltat ideea unei Europe unite la scurt timp după Primul Război Mondial, ca o contrapondere la ideile totalitare ale fascismului, național-socialismului și comunismului, specifice perioadei. Inițiativa contelui Coudenhove-Kalergi se încadrează printre primele eforturi realizate în perioada interbelică pentru constituirea unei forme de unificare europeană, concentrată pe cooperarea politică a statelor, alături de cea economică. A fondat Uniunea Pan-Europeană în 1923 și, prin ideile sale, a contribuit la înființarea Consiliului Europei în 1949.
Ideea de Uniune Pan-Europeană a fost dezvoltată în cartea intitulată ”Paneuropa”, unde o prezenta drept un grup internațional de presiune, pentru a preveni declinul Europei și modernizarea sistemului politic european. Argumentația lui Coudenhove-Kalergi arată că există o Europă culturală, prezentă sub o formă sau alta pe tot cuprinsul celorlalte continente, dar Europa ca entitate politică nu exista. Paneuropa este numele dat de Coudenhove-Kalergi acestei aspirații de constituire a unei Europe politice, care să se diferențieze de Europa geografică și culturală. Acest proiect excludea Marea Britanie și Rusia, considerate a fi semnificativ aparte pentru a putea fi incluse. Principala funcție a Paneuropei era asigurarea păcii. Pacea putea fi asigurată întâi la nivel intern prin crearea unei structuri supranaționale bazată pe arbitraj obligatoriu și cooperare multilaterală. Astfel, se reduce riscul de conflict la frontieră prin diminuarea importanței granițelor. Astfel, Coudenhove-Kalergi anticipa o serie de chestiuni esențiale ale Uniunii Europene de azi, cum ar fi Spațiul Schengen. În al doilea rând, pacea putea fi asigurată la nivel extern prin crearea unei alianțe pan-europene de apărare, care să protejeze națiunile mici de amenințări din afară, mai ales din Rusia. Speranța era ca pe termen lung, o Europă unită trebuie să asigure un echilibru global care să conducă la implementarea unei politici de dezarmare pe termen lung.
Premiul European Coudenhove-Kalergi se numără printre cele mai prestigioase distincții acordate o dată la doi ani, începând cu 1978, personalităților care contribuie prin realizări deosebite la promovarea libertății și unității pe continentul european. Printre laureații Premiului European Coudenhove-Kalergi se numără: Jean-Claude Juncker, președinte al Comisiei Europene (2014), Herman Van Rompuy, președinte al Consiliului European (2012), Angela Merkel, cancelar al Germaniei (2010), Vaira Vike-Freiberga, președintele Letoniei (2006), Lennart Meri, președintele Estoniei (1996), Ronald Reagan , președintele SUA (1992), Helmut Köhl, cancelarul Germaniei (1990), Juan Carlos I, regele Spaniei (1986), Sandro Pertini, președintele Italiei ( 1984), Constantinos Tsatsos, președintele Greciei (1980), Raymond Barre, prim-ministrul Franței (1978). În 2018, premiul a fost acordat postum celor peste 100 de eroi ai Euromaidan (The Heavenly Hundred).
Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului va încheia un Acord-Cadru de colaborare cu Societatea Europeană Coudenhove-Kalergi.
Foto: presidency.ro