„Poate fi digitalizarea un răspuns la criza actuală? Sau inteligența artificială? Îi delegăm inteligenței artificiale viitorul umanității?”

 

Invitat la cea de-a șase ediție a Stress Congress, având ca temă „Provocările digitalizării în managementul medical al stresului”, profesorul Emil Constantinescu a lansat câteva întrebări pentru mediul academic legate de proiectele de reconstruire a viitorului, ale căror răspunsuri necesită o conversație mondială. Vă împărtășim punctul de vedere al președintelui Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului.

 

În 2020, când am fost invitat să particip la Stress Congress, am fost atras de tema unei mese rotunde: „Dimensiunea spirituală în relația stress-longivitate". Dintr-o intervenție a prof. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, am reținut că stress-ul a devenit un risc medical major în special din cauza excesului sau dependenței față de tehnologia modernă. Peste un an, în 2021, în plină pandemie, profesorul Viorel Jinga ne propunea să reconfigurăm timpul liber într-o simfonie a eului interior și într-o comunicare pozitivă interumană. Regret că acum, în urma unui COVID contractat după un zbor de la Seul la Istanbul, pot fi prezent doar online.

Pentru acest an, profesoara Luiza Spiru, inițiatoarea și președinta Congresului, a propus, cu un simț deosebit al sesizării punctului critic, tema „Provocările digitalizării în managementul medical al stress-ului", anticipând o știre apărută cu câteva zile în urmă: acordarea de către UE a unui miliard de euro Guvernului României pentru implementarea digitalizării. Această sumă se adaugă multor altor miliarde de euro acordate României prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României post-Pandemie. Înainte de acesta și în timpul ei, UE a finanțat proiectele incluse în programul ONU de dezvoltare durabilă prin guvernanță globală.

În ultimii ani s-au dezbătut la nesfârșit, în toate forumurile, programul ONU de dezvoltare durabilă care prevedea termene stricte pentru „eradicarea șomajului" și „eradicarea sărăciei" pe plan mondial. Cât de serioase pot fi aceste utopii? Continuăm să vorbim încă de „reziliență”, adică întoarcerea la situația ante-pandemie, în condițiile în care s-a revenit la Războiul Rece. Suntem în prezența unui război regional cald distrugător și sub amenințarea reală a unui conflict nuclear mondial. Se pare că nu înțelegem că nu mai este vorba de o criză financiară sau medicală, ci de crize concomitente pe toate planurile – financiar, economic, politic, social, militar, cultural, educațional, care implică regândirea totală a viitorului omenirii.

Cum pot fi văzute din interiorul mediului academic aceste proiecte de reconstruire a viitorului națiunii și al umanității în general?

În ultimii 33 de ani, am avut ocazia să cunosc lumea datorită conferințelor la care am participat de-a lungul și de-a latul globului. Am câștigat multe cunoștințe, dar am trăit și experiența tristă a izolării mediului academic într-o societate globală, construită mai ales după regulile companiilor comerciale, care urmăresc mai mult eficiența și profitul decât împlinirea spirituală a umanității.

Ultima știre este solicitarea de către doi dintre cei mai importanți influenceri mondiali, multimiliardarii Elon Musk și Bill Gates, a unei pauze de șase luni în dezvoltarea proiectelor de „inteligență artificială", care par a fi scăpate de sub control. E cazul să ne întrebăm: „De către cine?" și „De ce acum?".

Poate fi digitalizarea un răspuns la criza actuală? Sau inteligența artificială? Răspunsul meu este categoric NU!

Digitalizarea și inteligența artificială sunt intrumente utile. Digitalizarea ne oferă arhivare, sistematizare și, mai ales, timp. Ce facem cu el?

Inteligența artificială ne oferă optimizarea acțiunilor în vederea eficientizării. Ce facem? Îi delegăm inteligenței artificiale viitorul umanității? Confundăm „informația” cu „cunoașterea” și „execuția" cu „creația”?

În ceea ce privește „societatea informațională” de care ne-am bucurat toți, constatăm că, în ultimele decenii, informația a fost prelucrată de specialiștii în comunicații, care o cumpără și o vând. Mai grav, este folosită pentru terorizarea populației prin știri alarmante, difuzate în scopul de a ține audiența captivă pentru alimentarea cu reclame și configurarea profilurilor cumpărătorilor. De aici până la subjugarea societății nu mai e decât un pas.

În ceea ce privește „societatea cunoașterii", este adevărat că primul concept a fost legat de mediul de afaceri. În 1995, Ikujiro Nonaka și Hirotaka Takeuchi, în Knowledge Creating Company, au arătat că, spre deosebire de informații, „cunoașterea" înseamnă „credință și implicare". Ei au considerat cunoașterea ca o „informație cu înțeles", care acționează conștientizând rolul pe care îl joacă în cunoașterea psihologică și cultura individuală.

În mare vogă, la începutul anilor 2000, am privit-o cu mare speranță. Din păcate, ea a fost abandonată în detrimentul altor programe pentru a i se masca eșecul.

Suntem concentrați să le oferim oamenilor asigurări medicale și sociale, pensii și salarii decente, să nu depășim bugetele alocate. Ne preocupăm de reforme educaționale pentru a oferi cadrul potrivit pentru ca oameni de toate vârstele să aibă acces la educație și învățare de-a lungul vieții, încercăm să corelăm programe și competențe. Ne străduim ca oamenii să primească o educație bună. Și chiar primesc. Ajung să devină doctori, profesori, ingineri, învățători, oameni de știință, avocați, judecători, scriitori, soldați și artiști străluciți. Dar oare e de ajuns? N-ar trebui oare să fim preocupați să oferim și o educație a valorilor și principiilor, alături de educația cunoștințelor?

Pentru că văd această dezbatere ca o conversație, vreau să vă împărtășesc o experiență personală.

În 1953, în primul meu an de liceu, când eram sub ocupația Armatei Roșii, Piteștiul era atunci domiciliul obligatoriu pentru vechile elite și locul unei închisori speciale pentru reeducarea prin tortură a elevilor și studenților. Eram obligați, șase zile pe săptămână, să învățăm limba rusă și nu mai rămăsese decât o oră de franceză pe săptămână. Prima lecție de limbă franceză intitulată „Les moutons de Panurge" (Oile lui Panurge) relata aventura unui călător, Panurge, aflat pe o corabie care transporta oi. Fiind insultat de proprietarul turmei, pentru a se răzbuna, a cumpărat berbecul şi l-a aruncat în mare. Toate oile de pe punte l-au urmat înecându-se împreună cu acesta. După ce ne-a tradus textul, profesoara ne-a spus: „Copii, această poveste a fost imaginată în urmă cu patru secole de un scriitor francez, François Rabelais, care, la sfârșitul Evului Mediu, pleda pentru apărarea demnității umane în fața monarhiilor absolute, deschizând o perioadă istorică numită Renaștere. Dacă veți fi nevoiți vreodată să trăiți sub o dictatură, e bine să vă feriți de „spiritul de turmă", descris în această poveste și să încercați să vă formați o gândire proprie pe care să vi-o mențineți chiar și atunci când mulți din jurul vostru vor urma o opinie impusă".

Mai târziu, la 20 de ani, student în ultimul an al Facultății de Drept, am găsit în biblioteca bunicului meu în una din cărțile lui François Rabelais, autorul acestei povești, scrisoarea unui personaj numit Gargantua, în care îl sfătuia pe fiul său Pantagruel să-și folosească „anii tinereții cu silința învățăturii pentru a-și întări puterile minții și ale sufletului", să „învețe greaca, latina, ebraica și araba" pentru a studia cu ajutorul acestor limbi ce s-a scris în domeniile geometriei, aritmeticii, astronomiei, mineralogiei, geografiei, botanicii, anatomiei, teologiei, muzicii, dreptului obștesc, pentru ca nimic să nu-i rămână necunoscut și să-și poată însuși „știința deplină a lumii care sălășluiește în om". Vreau să spun că această dorință de cunoaștere a salvat pe mulți din generația mea, în timpul dictaturii comuniste, de politica spălării creierului în vederea formării „omului nou" și a contribuit la „Rezistența prin cultură" la regimul de dictatură. Nu am crezut că va fi atât de necesară și în democrațiile actuale.

După 1990, am constatat că un comportament gregar nu este specific doar regimurilor autoritare, ci și democrațiilor bazate pe economia de piață. Ce altceva este jocul la bursă care provoacă crizele financiare? El este stimulat de televiziuni și rețelele de socializare care creează influenceri și followeri. Ce altceva este invocarea mainstreamului ca argument al adevărului? Spiritul de turmă reînvie atunci când oamenilor li se inoculează un sentiment de frică nu numai în dictatură, ci și în democrațiile neconsolidate și, în fața unei amenințări externe, ei se strâng în jurul unui conducător care pare că le asigură siguranța. Stress-ul e lucrativ pentru dictatori.

Istoria ne arată că toate produsele inteligenței umane, de la praful de pușcă al chinezilor medievali la dinamita lui Nobel, de la energia nucleară a fizicii interbelice până la digitalizarea și inteligența artificială contemporană, au fost folosite, și vor continua să fie, pentru binele oamenilor sau pentru distrugerea lor. Cine va alege?

De ce această discuție este potrivită la un congres al medicilor? Mai întâi, pentru că medicina a profitat enorm de inteligența artificială și de robotizare în avantajul bolnavilor. Dar mai ales, pentru că domeniul lor de muncă este viața oamenilor. Și, dacă viața nu o poate da decât Dumnezeu, medicii îți pot da un „supliment de viață" și mai ales, îți pot dărui „calitatea vieții". Calitatea vieții e dată de sentimente și credința în valori.

La o recentă conferință de presă a roboților umanoizi de la Geneva, din iulie 2023, robotul Sophia a spus să roboții vor fi lideri mai buni decât oamenii, pentru că nu au sentimente. Acesta să fie viitorul?

În 2022, în ultima zi a Summit-ului Tineretului din Pakistan, la care am fost invitat să vorbesc, participanții au plantat la Islamabad, după o tradiție asiatică, un „Copac al păcii”. Poate că ar fi momentul să ne reamintim că în Grădina Raiului, descrisă în religiile abrahamice, se află un „Copac al vieții” și un „Copac al cunoașterii binelui și răului”. Gustând din fructul „Copacului cunoașterii”, omul a pierdut viața veșnică, dar a primit libertatea de a alege între bine și rău. A venit timpul unei conversații mondiale. Pe parcursul acestei discuții, poate tot mai mulți oameni vor ști cum să deosebească Binele de Rău și cum să-i aleagă în poziții de decizie și să-i sprijine pe cei capabili să apere Binele în fața Răului.

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu