Despre pace și democrație la un an de la debutul războiului din Ucraina

Cu câteva zile înainte de împlinirea unui an de la debutul agresiunii nejustificate și neprovocate a Federației Ruse asupra Ucrainei, Institutul de Diplomație Culturală de la Berlin a organizat Forumul global despre democrație și pace, cu titlul „Creșterea amenințărilor la adresa democrației la nivel global". Un titlu foarte potrivit pentru contextul în care s-au desfășurat lucrările Forumului.

Printre participanți s-au numărat foști șefi de stat și de guvern, membri ai Parlamentului European și ai parlamentelor naționale, cercetători:  Francois Fillon (prim-ministru al Franței 2007-2012), Dalia Grybauskaite (președintele Lituaniei 2009-2019), Gjorge Ivanov (președintele Macedoniei de Nord 2009-2019), Marie-Louise Coleiro Preca (președintele Maltei 2014-2019), Hassan Diab (prim-ministru al Libanului 2020-2021), Moncef Marzouki (președintele Tunisiei 2011-2014), Pedro-Silva Pereira (vicepreședintele Parlamentului European), Maria Elena Aguero (secretar- general al Clubului de la Madrid).

Tematica dezbătută în cadrul Forumului a fost variată, însă supusă aceluiași numitor comun: protejarea păcii. S-a discutat despre provocările la adresa diplomației și a democrației în ansamblu, leadership, protejarea creștinilor în fața atacurilor religioase, inteligență artificială, economie, egalitate de gen și promovarea democrației prin recurs la mijloace neconvenționale, precum arta și cultura.

Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului a fost reprezentat la lucrările Forumului de prof.dr. Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific, și dr. Oana Brânda, expert în cadrul Departamentului de Diplomație culturală.

În comunicarea sa, președintele Emil Constantinescu a subliniat importanța înțelegerii valorilor păcii, mai ales de către tânăra generație, expusă atât de multor tragedii în ultima perioadă arătând că evenimentele din Ucraina nu trebuie interpretate doar în cheia unei confruntări militare, ci din multiple perspective: istorice, sociale, juridice și, nu în ultimul rând, umane: „Consecințele militare, politice, juridice, economice, sociale și ideologice sunt fiecare în parte atât de grave încât toate la un loc conturează un prag dincolo de care omenirea intră brusc într-o nouă etapă a existenței sale, care o poate îndrepta spre un colaps. Cea mai periculoasă și în același timp facilă metodă de a deturna atenția de la un eveniment important este înecarea adevărului despre acesta în mici adevăruri despre lucruri mai puțin importante".

Comunicarea prezentată de Oana Brânda s-a adresat tinerilor studenți ai programelor de masterat ale Institutului de Diplomație Culturală și a privit modul în care aceștia înțeleg rolul lor în contextul amplu al relațiilor internaționale. Intitulată „Rațiune și simțire/simțuri în relațiile internaționale contemporane", comunicarea a accentuat faptul că individul, indiferent de poziția în care se află și de rațiunea în fața căreia răspunde, este afectat inevitabil, într-o măsură foarte mare, de simțuri și simțiri.

La finalul Forumului, dr. Oana Brânda a oferit un interviu organizatorilor despre rolul pe care-l joacă diplomația culturală în gestionarea provocărilor contemporane la adresa securității globale.

Aflat la Berlin pentru participarea la lucrările Forumului, președintele Emil Constantinescu a avut întrevederi cu Ambasadorul României în Germania, Adriana Loreta Stănescu, și directorul Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu" de la Berlin, Cristian Niculescu.

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu