Berlin, 7-10 noiembrie 2019
Președintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL), Emil Constantinescu, a participat în perioada 7-10 noiembrie 2019 la conferința organizată de Academia de Diplomație Culturală și Institutul de Diplomație Culturală din Berlin, intitulată “Berlin Wall 30 - From the Divided to the City of Freedom. The 30th Anniversary of the Fall of the Wall Berlin”. Din delegația ISACCL au făcut parte Luiza Niță, director general, dr. Cătălin Popa, directorul Direcției Istoria Culturii și Civilizației, și dr. Simona Deleanu, consilier.
Evenimentul a reunit foști șefi de state, personalități ale lumii politice actuale, reprezentanți ai instituțiilor europene și mondiale și personalități implicate în tranziția postcomunistă, printre care s-au numărat: Borut Pahor, președintele Sloveniei, Valdis Zatlers, fost președinte al Letoniei (2007-2011), Andrej Kiska, fost președinte al Slovaciei (2014-2019), Marek Belka, fost prim-ministru al Poloniei, Ferenc Gyurcsány, fost prim-ministru al Ungariei, Guy Verhofstadt, liderul ALDE din Parlamentul European.
În alocuțiunea rostită vineri, 8 noiembrie, Președintele Constantinescu a accentuat importanța culturii democrației și a înțelegerii acesteia. Recursul la idealurile părinţilor fondatori ai Uniunii Europene - cumpătarea, virtutea şi moderaţia ca valori morale esenţiale ale procesului decizional la cel mai înalt nivel - pot avea impact pozitiv în reconstruirea spațiului european. Alături de Președintele Constantinescu s-a aflat Borut Pahor, Președintele Sloveniei, care a subliniat necesitatea convergenței și a coeziunii pentru viitorul european și implicarea fiecărui stat în parte cu identitatea și potențialul cultural propriu pentru o Europă vizionară și solidă.
Emil Constantinescu:
Președintele României 1996-2000
Președintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului
„Pentru fiecare dintre ţările fostului bloc comunist înţelegerea acestei lecţii a libertăţii autentice reprezintă marea miză a configurării propriei lor identităţi în noua societatea a Europei Unite”
„Zidul Berlinului s-a prăbuşit în realitatea lui de ciment şi oţel, dar a rămas în imaginarul Europei, în minţile şi sufletele noastre şi multă vreme va mai greva, la suprafaţã sau în adâncuri, conştiinţele celor din Est şi din Vest.
Ce nu ştiam atunci şi aveam să constat abia în anii următori era că, pe măsura înaintării pe drumul tranziţiei postcomuniste, diferenţele în progresul ţãrilor europene au ca izvor realităţi tot mai vechi ale istoriei fiecãrui popor. Acest ecou din trecut însoţeşte fiecare zvâcnire a noastră înainte. Aşa putem înţelege de ce, de câte ori ne deplasăm spre Vest sau spre Est, parcurgem nu numai un spaţiu geografic, ci şi unul istoric. (...)
Prăbuşirea comunismului a fost, înainte de toate, o prăbuşire ideologică, care a pregătit prăbuşirea politică a regimurilor dictatoriale din marea majoritate a ţărilor din fostul bloc sovietic. Cultura a jucat în acest context un rol fundamental. Paralel cu discursul oficial s-a creat un discurs „underground”, menit să denunţe impostura şi falsitatea şi să-i respingă pe cei care „au încetat să mai gândească”. Primejdia pentru Imperiul Sovietic superînarmat pentru un război „rece” sau „cald” nu a venit din Vestul cu care se confrunta de altfel cu succes. Primejdia nu a venit din partea „rachetelor americane”. A venit din partea intelectualilor din propriile ţări pe care „aparatnicii” comunişti îi dispreţuiau. Primejdia a venit prin „cuvântul” intelectualilor democraţi şi a „scrisului” acestora difuzat în ilegalitate prin mijloace precare.
Pentru cei care au trecut prin comunism şi au fost nevoiţi să străbată perioada de tranziţie postcomunistă, nimic nu este mai adevărat şi instructiv decât lectura Exodului. Noi înţelegem cel mai bine de ce i-au trebuit 40 de ani poporului evreu ca să ajungă în Ţara Sfântă, ce înseamnă închinarea la viţelul de aur, tentaţia destrăbălării colective, violenţa şi trădarea, necesitatea unei Table de Legi şi a pedepsei pentru nerespectarea celor zece porunci.
Prăbuşirea în 1989 a dictaturilor comuniste din URSS şi sud-estul Europei şi înlocuirea lor cu regimuri democratice au pus capăt unor uriaşe pierderi de vieţi omeneşti. Pentru generaţia tânără, eliberată de constrângerea comunistă, zbaterile părinţilor lor ar putea părea să fie un subiect ce ţine mai degrabă de trecut, decât de un prezent marcat de alt tip de crize politice, economice şi sociale, decât cele tributare suferinţei şi lipsei de libertate. Cu toate acestea, cei ce poartă încă vie memoria acelei epoci sunt principalii artizani ai abordării problemei drepturilor omului dintr-o perspectivă contemporană. Ororile epocii apuse şi-au lăsat amprenta asupra mentalului întregului spaţiu ex-comunist. Milioanele de morţi din lagărele comuniste pot părea pentru unii contemporani simple date statistice, însă memoria istorică rămâne elementul care explică de ce popoarele din fostele ţări comuniste refuză să accepte demersuri totalitariste, indiferent de haina în care acesta se prezintă. Pedagogia libertăţii are nevoie de memoria suferinţei deoarece, ca şi în cazul sănătăţii, percepem valoarea libertăţii atunci când nu o mai avem. Dar ce se va întâmpla atunci când ultimii supravieţuitori ai gulagurilor vor dispărea? (...)
Am avut şansa de a participa direct, alături de intelectuali din Germania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi Ţările Baltice, ţări eliberate în 1989 – 1990 de sub dominaţia sovietică, la proiectul extinderii democraţiei în Europa Centrală şi de Sud-Est. Democraţia a oferit atunci o perspectivă popoarelor traumatizate de tirania comunistă. Democraţia bazată pe principii morale rămâne şi astăzi o soluţie acolo unde există încă regimuri totalitare, unde trebuie depăşite suferinţe şi realizată o împăcare, iar în acest proiect sunt angajat acum cu toate forţele mele.
Drepturile omului sunt percepute astăzi în cheia înţelegerii şi acceptării reciproce. Intransigenţa faţă de orice tendinţă de discriminare, exprimarea liberă a opiniei, excluderea oricărei încercări de conducere anti-democratică, mergând de la condamnarea discursului politic ultra-naţionalist până la lupta efectivă împotriva terorismului, nu sunt decât urmarea acestui nou mod de a înţelege realitatea. Într-un cuvânt, persoana umană şi-a reintrat în drepturi, ocupând din nou locul central de unde fusese evacuată prin intermediul ideologiei comuniste. Dincolo însă de această imagine optimistă a societăţii post-comuniste nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că percepţia idealului libertăţii, obţinut prin atât de multă şi grea suferinţă, poate fi la rândul ei denaturată: excesul idealizării poate transfera fundamentele libertăţii aşa cum sunt ele exprimate în Declaraţia drepturilor omului în sfera utopicului; ignorarea acestui ideal şi mai ales a pedagogiei suferinţei poate produce o ruptură ireparabilă între valorile trecutului şi dorinţa prezentului de a se afirma; formalizarea lui poate muta polii de interes şi de acţiune spre zona pseudo-valorii, a falsităţii şi a imposturii. Pentru fiecare dintre ţările fostului bloc comunist înţelegerea acestei lecţii a libertăţii autentice reprezintă marea miză a configurării propriei lor identităţi în noua societatea a Europei Unite. Fără a face abstracţie de trecut, nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că acesta este mai degrabă o călăuză decât un ţel către care trebuie să tindem. Încremenirea într-o stare inactuală nu poate fi viabilă, după cum nici o atitudine total independentă de marea învăţătură a istoriei nu poate fi una potrivită.”
