• Română
  • Engleză
Romanian Presidency of the Council of the EU - Cohesion, a common European value

100 de ani de la nașterea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea

În ziua de 18 mai 2020 întreaga creștinătate a sărbătorit 100 ani de la nașterea Papei Ioan Paul al II-lea.

Papa Ioan Paul al II-lea, pe numele său de laic, Karol Józef Wojtyła, s-a născut în data de 18 mai 1920 în localitatea Wadowice din Polonia și a decedat în 2 aprilie 2005, fiind primul papă de origine non-italiană din ultimii 500 ani. A fost al 264-lea papă al Bisericii Catolice din 16 octombrie 1978 până la moartea sa, bucurându-se de unul dintre cele mai lungi pontificate din istorie. În calitatea sa de păstor al întregii creștinătăți, dar și de conducător politic, Papa Ioan Paul al II-lea a fost un propovăduitor neostenit al păcii globale și al dialogului interreligios între popoarele lumii.

Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului a omagiat în 2019 personalitatea Papei Ioan Paul II și împlinirea a 20 ani de la vizita sa ecumenică și de stat în România – prima vizită a unui Papă într-o țară majoritar ortodoxă, după Marea Schismă din 1054 – prin apariția volumului intitulat Papa Ioan Paul al II-lea în România. Dialogul catolic-ortodox la nouă secole de la Marea Schismă. Acesta prezintă premisele, parcursul și consecințele acestui eveniment istoric major și se înscrie într-un vast proiect de cercetare a istoriei religiilor și dialogului interreligios în spațiul Levantului, leagănul celor trei mari religii abrahamice. În prefața acestui volum, domnul Emil Constantinescu, președintele ISACCL, menționa:

Întâlnirea cu personalități care lasă urme profunde ale trecerii lor prin viață a fost o constantă a existenței mele, pe care o consider o binecuvântare a destinului. Papa Ioan Paul al II-lea a fost o asemenea personalitate, un sfânt a cărui gândire și a cărui acțiune au îmbogățit suflete și spirite, au condus la schimbări majore în conștiința oamenilor și în istorie.

Potrivit lui Alberto Quattrucci, secretarul general al Comunității Sant’Egidio, ziua de 18 mai 2020 marchează și un alt moment simbolic: este prima dată după izbucnirea pandemiei când credincioșii s-au putut ruga împreună, în comunitate, în lumina Învierii. Pasajul din Evanghelia după Ioan, citit în basilica Santa Maria din Trastevere, despre activitatea misionară și pastorală a trimisului și Înaintemergătorului Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, s-a împletit astfel cu imaginea luminoasă a Papei Ioan Paul al II-lea, canonizat în 2014, și cu îndemnurile sale de îmbărbătare și de pace, care răzbat peste timp:

Pacea este un șantier deschis tuturor, nu numai specialiștilor, savanților și strategilor… Pacea este o responsabilitate universală: trece printr-o mie de mici acte din viața de zi cu zi. În funcție de modul lor zilnic de viață, oamenii pot să fie pentru pace sau împotriva păcii.

100 de ani de la nașterea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea

100 de ani de la nașterea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea

100 de ani de la nașterea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea

100 de ani de la nașterea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu