Diplomația culturală în spațiul Levantului

Solidarity of Empathy for Peace

Întâlnire la nivel înalt a foștilor lideri politici din Europa pentru răspândirea culturii păcii și apel la susținerea reunificării pașnice a Peninsulei Coreea

Conferința din Capitala României, cu participanți din Europa Centrală și de Est, care au cunoscut nemijlocit experiența Războiului Rece și dureroasa tranziție spre democrație, reprezintă o experiență valoroasă în procesul îndelungat de susținere a reunificării pașnice a Peninsulei coreene, divizată după cel de-al doilea război mondial în două state: Coreea de Nord și Coreea de Sud. Veteran al războiului coreean din 1950-1953, Man Hee Lee, președintele “Heavenly Culture, World Peace, Restoration of Light” (HWPL), și-a transformat experiența traumatizantă într-o cruciadă în slujba păcii.

În 2011, după ce președintele Emil Constantinescu a lansat la Academia de Diplomație Culturală din Berlin, ”Iniţiativa Levant pentru Pace Globală”,  proiectul a fost susţinut de Interparliamentary Coalition for Global Ethics (IPCGE), care a mobilizat lideri religioşi şi din mediul academic din mai multe ţări din Europa şi Asia. Curând, 38 de parlamentari ai Adunării Parlamentare din Consiliul Europei au semnat pentru susţinerea ei. Un moment important în promovarea acestei inițiative a fost cooperarea, începând din 2014, cu președintele HWPL, Man Hee Lee, şi organizaţiile de femei şi tineret asociate, care au dat o excepţională amploare mişcării universale pentru pace prin summit-urile organizate la Seul şi prin semnarea de către personalităţi din întreaga lume a declaraţiilor promovate.

Conferința organizată la București, moderată de Emil Constantinescu, președintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, s-a bucurat de participarea președintelui Ucrainei 2005 -2010, Viktor Iușcenko, președintelui Croației 2000-2010, Stjepan Mesic, președintelui Albaniei 1997 – 2002, Rexhep Meidani, a primului președinte democrat din Belarus 1991 - 1994, Stanislav Șușkevici. Li s-au alăturat Haris Silajdžić, fost președinte al Administrației prezidențiale din Bosnia-Herțegovina și Milka Ristova, judecător al Curții Supreme din Macedonia.Toți cei menționați, protagoniști ai istoriei recente, o perioadă confruntată cu schimbări de regim, reforme economice și sociale dureroase, conflicte etnice, sunt în măsură să ofere o prestigioasă experiență pentru fondarea unei culturi a păcii.

Emil Constantinescu:
Președintele României 1996-2000
Președintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului

 „O mare conversaţie a omenirii trebuie încurajată pentru ca grupuri cât mai largi de oameni obişnuiţi să dezvolte un flux liber de idei şi cunoştinţe”

„Cultura păcii se bazează pe un nou tip de relaţii între state, dar mai ales pe relaţiile dintre oameni care împărtăşesc valori comune, născute cu mult înaintea actualelor state-naţiuni. Este un bun moment pentru diplomaţia culturală şi pentru a ne aminti de moştenirea pe care vechiul Levant ne-a lăsat-o.

Cred că o mare conversaţie a omenirii trebuie acum încurajată pentru ca grupuri cât mai largi de oameni obişnuiţi să dezvolte un flux liber de idei şi cunoştinţe în întreaga lume. Prevenirea conflictelor şi gestionarea situaţiilor postconflict cer o viziune comprehensivă şi echilibrată care să aibă în vedere interesele diferitelor comunităţi etnice şi religioase, îndatoririle statelor şi drepturile fireşti ale cetăţenilor lor, interesele conjuncturale şi de perspectivă ale actorilor regionali. Ea nu poate fi conturată fără participarea reprezentanţilor acestora capabili să exprime pluralitatea de voci, de întrebări şi de aspiraţii a miliarde de oameni.

Neînţelegerea motivaţiilor Celuilalt a dus în istorie la multe decizii greşite de politică externă care au declanşat conflicte, multe încă îngheţate. Iată de ce obiectivul valorilor comune mi se pare astăzi atât de important în noua structură a relaţiilor internaţionale. Numai politica valorilor comune ca bază de dialog poate aduce stabilitate. Numai o economie de piaţă funcţională şi un stat de drept se pot opune unui stat oligarhic generator de corupţie generalizată. Lărgirea spaţiului unei democraţii reale, şi nu a unei democraţii de faţadă, înseamnă lărgirea spaţiului păcii.

Am în vedere posibilitatea instaurării unui sistem de securitate şi de garantare a păcii bazat în mai mare măsură pe ceea ce obişnuim astăzi să numim soft power, ca opus al politicii de forţă. Este adevărat că politica internaţională, ca şi diplomaţia clasică, a fost construită pe raporturi de putere şi de forţă şi multă vreme va continua să fie aşa. Conceptul soft power este încă departe de a fi funcţional, iar diplomaţia culturală este abia la început.

De ce este nevoie de diplomaţie culturală, acest concept nou, pe care ISACCL şi HWPL încearcă să-l promoveze cu atâta pasiune şi angajament? Răspunsul meu: pentru că lumea se schimbă. Şi dacă lumea se schimbă, şi politica, în sensul ei înalt de slujire a intereselor comunităţii, trebuie să se schimbe. Ilustrul strateg german Clausewitz considera că războiul este o continuare a politicii cu alte mijloace. Eu cred că şi pacea poate fi un rezultat al politicii, prin alte mijloace. Unul dintre acestea este diplomaţia culturală care, fără să-şi propună să înlăture diplomaţia tradiţională a dialogului între părţi cu interese diferite, susţinute prin diferite tipuri de presiuni şi ameninţare cu forţa, să o poată completa cu un element nou: dialogul bazat pe înţelegerea celuilalt şi, într-un sens mai larg, o înţelegere mai bună a lumii în care trăim.”

Rexcep Meidani:
Președintele Albaniei 1997-2002

„Să reconstruim conceptele privind guvernarea democratică, considerând că alegerile libere și corecte sunt o condiție necesară, în timp ce condițiile suficiente sunt legate de emanciparea culturală, socială și economică”

„Reuniunea de astăzi reprezintă o ocazie excelentă de a ne exprima ideile și de a ne reafirma eforturile, aspirațiile și responsabilitățile pentru o lume fără dictaturi și războaie. În 1989, căderea zidului Berlinului, care a împărțit fizic și ideologic Berlinul, Germania și Europa, a determinat sfârșitul Războiului Rece. Dar, astăzi, din păcate, trăim un nou Război Rece. Ceva nu este în regulă în lumea noastră. Trebuie să înțelegem acest pas înapoi, în special pentru a găsi răspunsul potrivit la diferitele întrebări, inclusiv înalta ierarhie a principiului autodeterminării comparativ cu principiul integrității teritoriale și, mai presus de toate, a pune în perspectivă protecția Drepturilor Omului. Pentru aceasta, orice mișcare socială pentru dezvoltare pașnică și coexistență trebuie să fie sprijinită și răspândită în continuare în întreaga lume, iar pentru reunificarea celor două state coreene este necesară o cooperare eficientă.

Ultimele eforturi, întâlnirea de acum câteva zile dintre cei doi lideri coreeni au însemnat un progres real și putem considera că ne apropiem din ce în ce mai mai mult de realizarea păcii între Coreea de Nord și Coreea de Sud. Chiar dacă este prea devreme să sărbătorim, faptul că dialogul s-a desfășurat atât de repede, precum și încheierea unui acord istoric de pace, este promițător. Coreea de Nord are probabil motive serioase de a acționa în acest sens, deoarece sancțiunile i-au atins puternic  veniturile. Deschiderea sa, într-un fel sau altul, indică faptul că lucrurile s-au schimbat. Se declară că un summit care implică SUA ar putea avea loc până în iunie. Concesiile reciproce oferă soluții semnificative pe termen lung.

În timp ce procesul negocierilor poate părea promițător pentru mulți, Coreea de Nord are în continuare multe modalități de a prăbuși orice înțelegere. Trebuie să reamintim că o cantitate similară de euforie a învăluit dialogurile dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud în 2000, însă, curând, totul s-a prăbușit. De fapt, Kim Jong-un are puține motive să renunțe la armele sale nucleare sau să accepte Coreea de Sud ca stat legitim, însă ar putea face apel la egoul președintelui Trump, oferindu-i posibilitatea de a încheia o astfel de înțelegere istorică. Speră, probabil, să îl preseze pe Trump ca sa slăbească poziția Americii în regiune, ceea ce ar fi o mare greșeală. Într-un fel sau altul, lumea ar trebui să fie prudentă în optimismul său. Îmbunătățind, chiar temporar, relațiile cu Sud, Nordul este capabil să mențină un tampon între el și Statele Unite. Este încă prea devreme să aflăm dacă negocierile inter-coreene vor se vor dezvolta într-un angajament mai larg, dar în timp ce acestea continuă, Seulul poate crea o situație credibilă la Washington pentru a ușura presiunea militară și pentru a oferi diplomației o șansă. Pe de altă parte, există îndoieli în ceea ce privește dialogul și perspectiva acestuia. Întrebarea este: mergem într-o capcană nord-coreeană? Nimeni nu știe exact ...

Folosind această ocazie concretă, aș vrea să menționez pe scurt alte câteva idei. Este nevoie, la nivel internațional, de îmbinarea soft power și hard power într-un concept de putere inteligentă. În acest sens, având în vedere situația critică actuală, în Carta ONU sunt necesare noi amendamente, iar reformarea Consiliului de Securitate a devenit necesară. Sunt necesare, de asemenea, noi reglementări pentru diferite structuri sau mecanisme de hard power – NATO - sau de soft power - OSCE și celelalte organisme colective care funcționează prin consens. Foarte importantă rămâne lupta pentru garantarea și respectarea libertăților și drepturilor omului în orice colț al globului. În acest cadru, o problemă specifică este protecția vieții unei persoane. Astfel, pe baza principiului habeas corpus (Magna Carta 1215), trebuie elaborată o legislație specială la nivel național și internațional cu privire la așa-numita ucidere - țintită sau bombardament tactic (țintit), în special atunci când ar putea fi considerată o acțiune legală și când nu. Pentru a reafirma încrederea în rândul popoarelor, este timpul să reconstruim conceptele privind guvernarea democratică, considerând că alegerile libere și corecte sunt o condiție necesară, în timp ce condițiile suficiente sunt legate de emanciparea culturală, socială și economică. Este nevoie de un nou echilibru politic și de evaluarea binomilor stabilitate - democrație, democrație - eficacitate. La nivel internațional, această eficiență trebuie să fie măsurată prin soluții ale diferitelor conflicte: Kashmir și relațiile India - Pakistan, conflictul arabo-israelian și problema palestiniană, conflictul din Sahara Occidentală, disputa Ciprului, situația din Transnistria (înghețată din 1992); războiul din Nagorno-Karabah (înghețat din 1994), Abhazia - conflictul georgian, conflictul georgian-osetian, sau, astăzi, conflictul Ucraina - Rusia și anexarea Crimeei.

Unele dintre conflicte nu mai există sau sunt rezolvate. Putem aminti reunificarea Vietnamului, la 30 aprilie 1975, dar, din păcate, printr-un regim comunist, sau reunificarea cu succes a Germaniei, la 3 octombrie 1990. Un rezultat acceptabil a fost acordul de pace dintre protestanții și catolicii din Irlanda de Nord. Negocierile și acordurile Belgrad - Priștina contribuie la normalizarea relațiilor dintre cele două țări. Există acum o șansă reală pentru soluționarea unui conflict înghețat de jumătate de secol în Coreea. Mai exact, pentru a realiza reunificarea Coreei divizate, unde populațiile coreene sunt mai apropiate ca mărime, cu circa 26 de milioane de cetățeni nord-coreeni față de cei 51 de milioane de cetățeni ai Coreei de Sud, cu un raport apropiat de 2 : 1. Acest proces de reunificare reprezintă un pas foarte important pentru pacea globală și orice contribuție locală, regională sau globală este foarte importantă. Întâlnirea noastră este o etapă reală și utilă, care ne apropie de acest obiectiv comun.

Doresc  să amintesc aici ce a spus Confucius, cu 450 de ani înainte de nașterea lui Hristos: „Ceea ce aud, uit; ceea ce văd, îmi amintesc; ceea ce fac, înțeleg”. Hai să facem acest lucru împreună. Am auzit ce trebuie să facem. Am văzut ce trebuie să facem. Acum este momentul să facem și, împreună, putem.”

Stanislav Șușkevici:
Președintele Belarus 1991-1994

„Este foarte greu să construiești un stat demn în condiții de război”

„Mă simt confortabil aici pentru că, după 57 de ani de la absolvirea facultății și 48 de ani de când mi-am susținut doctoratul în fizică, rămân mai degrabă profesor universitar decât politician. Din acest motiv, atunci când iau cuvântul, respect principiul care mi-a ghidat întreaga viață: discursul trebuie să aibă o temă principală de care vor fi legate restul aspectelor analizate.

Mă mândresc cu faptul că am avut legătură cu evenimentele de la Belovejskaya Pușcia, cu semnarea, la 8 decembrie 1991, a convenției de creare a Comunității Statelor Independente. În aceeași zi, am făcut un al doilea lucru de care sunt mândru: am spus că voi convinge Parlamentul să scoată armamentul nuclear de pe teritoriul Belarusului. Pe teritoriul țării mele era suficient armament nuclear pentru a distruge toată Europa, 81 de monorachete balistice cu focoase nucleare. Parlamentul m-a susținut și, până în anul 1996, am reușit să terminăm acest proces. Așa am început noi să ne construim un stat nou, un stat democratic și pașnic. Am încercat cu sinceritate să facem acest lucru, însă nu este deloc simplu. În primul rând, acest lucru nu ne este permis din cauza nivelului de educație precară. Ideile comuniste au fost atât de populare pentru că nu era necesar să ai cunoștințe bogate. Doar Lenin scria tratate de mari dimensiuni, cu caracter filosofic, și care sunt profunde și interesante. Însă pentru conducătorii comuniști exista o singură regulă simplă: planul cu orice preț. Nu era nevoie de tratate sau știință.

Pentru a construi o viață bună și prosperă pentru cetățeni, este necesar să lucrăm în fiecare zi. În republicile noastre post sovietice, cei care au avut capacitatea de a lucra au construit state destul de prospere și suficient de civilizate. În primul rând, este vorba despre statele baltice. Mai departe succesul diferă de la caz la caz. Vedem ce grozăvii se petrec azi în Ucraina, împotriva căreia duce un război un alt stat puternic, care își ascunde acțiunile după tot felul de tertipuri. Este foarte greu să construiești un stat demn în condiții de război, acolo va fi și corupție și trădare, pentru că este greu să fie altfel. Dar în alte țări, inclusiv în Belarus, se întâmplă doar că oamenilor le place să păstreze puterea, nu au crescut până la nivelul la care puterea să se sprijine pe popor și, de fapt, se creează nuclee pentru continuarea Războiului Rece. Este necesar ca și Belarus să fie reunificată pe plan intern, pentru că în țara mea natală există abordări diametral opuse asupra vieții.

În Coreea de Sud au fost realizate foarte multe și sunt încă multe de realizat. Din 1992 și până acum am fost acolo de mai mult de 30 de ori și am stat de vorbă cu oameni de convingeri sociale foarte diferite. Nu toți doresc unificarea, există și coreeni, unii chiar foarte educați și calificați, care se tem de această unificare.

În anul 1992 am primit o delegație parlamentară din Coreea de Nord. Erau oameni foarte buni și pașnici, dar nu își permiteau să spună nimic în afară de ceea ce era scris în documentele cu care sosiseră. Se temeau să gândească liber și lupta pentru libertatea de gândire mi se pare una dintre acele particularități care ar trebui să fie mai prezentă în toate acțiunile noastre.

Mă îndoiesc că pe lume există cineva care nu ar dori unificarea celor două state coreene, toți înțeleg că ruperea unui popor, atunci când se destramă familii, este groaznică. Dar găsirea unei soluții este complicată și nu o spun ca un diletant. Abordarea unei asemenea teme în lume, mi se pare o sarcină de lungă durată și nu trebuie să ne temem că nu va reuși de fiecare dată.”

Stjepan Mesić:
Președintele Croației 2000-2010:

„Fiindcă nu pot opri războiul, Națiunile Unite trebuie să se reformeze, dar și să se reafirme pentru a reveni la rolul care le-a fost conferit la înființare”

„Tema întâlnirii de astăzi este „experiențe la sfârșitul Războiului Rece”, o temă pe cât de provocatoare, pe atât de pretențioasă. Ca urmare a experienței provocate de fascismul nazist, lumea a dorit să creeze mecanisme ce vor împiedica și nu vor provoca un nou conflict mondial, motiv pentru care au fost înființate Națiunile Unite, însă, învingătoarele fascismului nazist s-au împărțit în două blocuri social - politice și economice opuse. Au loc schimbări majore în structura generală a comunității internaționale. Apar noi provocări în materie de securitate, care nu sunt legate, în primul rând, de utilizarea forței militare, însă nici nu o exclud. Se eliberează coloniile existente până la acea dată și ia naștere o nouă arhitectură mondială. Istoria relațiilor internaționale consemnează un număr mare de provocări în această comunitate internațională bipolară. Aceste provocări fuseseră aproape întotdeauna suprimate de către liderii celor două blocuri și menținute în cadrul granițelor blocurilor. În pofida acestor lucruri, Războiul Rece a început. Pericolele erau mari, au fost potențate războaiele brutale din cele două Corei și Vietnam, riscul de extindere a focului fusese mare, dar teama de a nu se extinde Războiul și de a nu se utiliza armamentul nuclear a oprit extinderea războiului. Tocmai teama de un război nuclear, teama de a nu se folosi armamentul nuclear în lumea bipolară, a contribuit la extinderea șocului nuclear.

În timpul Războiului Rece există încă un factor care, uneori, este dat uitării, și anume: înființarea Mișcării de Nealiniere. Peste 150 de țări, care nu au făcut parte din niciunul dintre cele două blocuri, prin politica lor pașnică, au contribuit la reducerea tensiunilor războiului și la relaxarea relațiilor dintre blocurile antagoniste.

Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice a încetat să mai existe blocul estic, a dispărut bipolaritatea, pentru o scurtă perioadă de timp a rămas o singură mare putere: Statele Unite ale Americii. Rusia este în continuare, după revenire, o mare forță. China este cel mai mare producător din lume, dar și o forță nucleară. Există acum o cale de ieșire? Consider că da. Națiunile Unite trebuie să se afirme din nou, dar și să se reformeze pentru a-și recăpăta rolul pe care l-au avut la înființare. Pentru a se realiza acest lucru, Națiunile Unite trebuie să implementeze reforme. În primul rând, pentru a putea să acționeze preventiv. Pentru ca reforma Națiunilor Unite să se poată înfăptui este nevoie de dorință politică, în primul rând a marilor puteri, dar și de consensuri ale comunității internaționale.

Pot să vă împărtășesc și experiența mea: am fost ultimul președinte al Iugoslaviei, am știut că se pregătește războiul. Nouă, celor din Iugoslavia, ne era tuturor foarte clar. Eu am încercat să-i alarmez pe liderii mondiali pentru a opri acel război, deoarece exista posibilitatea ca el să se extindă. Am vizitat metropolele mondiale, dar am mers și la Națiunile Unite. Însă, Națiunile Unite nu pot acționa preventiv. Ele pot acționa doar atunci când s-a ajuns deja la război, după ce războiul s-a încheiat și când, practic, Națiunile Unite pot soluționa cumva doar situația din societatea post-conflict. Fiindcă nu pot opri războiul, de aceea este necesar ca Națiunile Unite să se reformeze, dar și să se afirme din nou. Trebuie să se reformeze, dar și să se reafirme pentru a reveni la rolul care le-a fost conferit la înființare. Pentru realizarea acestui lucru, Națiunile Unite trebuie, mai întâi, să implementeze reforme care să le permită să acționeze preventiv. Pentru reformarea Națiunilor Unite este nevoie de voință politică. Există oare această voință politică? Eu cred că nu. Evitarea Națiunilor Unite a dus la deplina degradare a ordinii mondiale, stabilită după cel de-al doilea război mondial. Prin destrămarea Uniunii Sovietice, precum și prin destrămarea Iugoslaviei, se creează o nouă arhitectură a Europei care se va reflecta în relațiile mondiale. Însă au loc noi procese în Europa: se ajunge la unificarea Germaniei, există semnale că s-ar putea ajunge la calmarea relațiilor dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord și, în continuare, la unire în cadrul statelor. Toate acestea ar trebui să ducă la noi mișcări pozitive pe scena internațională. Dar pentru ca toate acestea să poată fi realizate, pentru a putea asigura o pace durabilă în Europa și în lume, atrag atenția din nou: este necesară reafirmarea Națiunilor Unite și implementarea unor reforme pentru ca Națiunile Unite să fie eficiente. Doar o Europă unită poate fi un factor principal al păcii în lume. De aceea, la toate forumurile, întotdeauna pledez pentru accelerarea unificării Europei, pentru accelerarea aderării Europei de Sud-Est la Europa, căci atunci când vor adera toate țările, acestea vor deschide granițele lor și se va exclude războiul ca mijloc politic, dat fiind că în Europa unită popoarele vor rămâne ceea ce sunt, statele vor rămâne ceea ce sunt, fiecare popor va trăi în totalitate în corpusul său, indiferent de graniță. Aceasta va fi de folos și lumii care va privi pacea cu alți ochi și va înțelege că pacea este posibilă.

Viktor Iușcenko:
Președintele Ucrainei 2005-2010

„Fiecare conflict are caracteristici care pot reprezenta un model pentru soluționarea oricărui alt conflict”

„Aș începe cu faptul că, indiferent de ce problemă se discută în cadrul conferințelor noastre, la forumurile noastre, înțelegem întotdeauna că problema numărul unu, cel mai important lucru care va fi întotdeauna pe ordinea de zi, este securitatea, pacea, iar în eventualitatea unui război, modalitatea de a ieși din acel război.

Dacă vreodată va trebui întocmit un dicționar de război, cred că 80-90% din terminologia acestui dicționar va veni din Europa. Europa a început două războaie mondiale și acestea au fost de mare amploare. Voi vorbi despre cele două lecții pe care le-am însușit înainte de tema noastră de astăzi, una internă și cealaltă externă, precum și despre ceea ce poate face democrația în acest sens.

În anul 2004, după ce autoritățile au falsificat alegerile, din 47 de milioane de ucraineni, 10 milioane au ieșit în piața Maidan în semn de protest. Am fost la un pas distanță de un război civil. Am solicitat autorităților un singur lucru: dialog. Însă, autoritățile nu au venit la acest dialog. Am apelat la Europa, la familia europeană: “Haideți să forțăm autoritățile ucrainene să vină la dialog”. Într-un final, deși autoritățile au fost influențate să folosească armele pentru a împrăștia Maidanul, în trei zile am avut trei runde de negocieri. Prima lecție pe care am învățat-o din acea perioadă foarte dificilă pentru națiunea mea este aceea că democrația poate face totul. Dacă o punem în mod corect pe ordinea de zi, dacă oferim posibilitatea ca toate provocările de pe ordinea de zi să fie parcurse procedural. A doua lecție pe care am însușit-o prin democrație ar fi că, în urma conflictului din 2004, noi am ieșit o națiune unită. Am și o a altă lecție, mai degrabă externă, așa cum a spus Stanislav Stanislavovici.

În 1992, când Belarus și Ucraina au semnat Tratatul de la Lisabona privind renunțarea la armele nucleare, ratificat la Budapesta în 1994, Ucraina deținea 1300 de rachete nucleare, un arsenal mai mare decât arsenalurile Franței, Marii Britanii și Chinei luate împreună. Sunt în relații de mare prietenie cu președinții care au asigurat acest proces politic din partea ucraineană și am crezut că ei fac un pas unic către sfârșitul Războiului Rece. Am fost convinși că am obținut un mecanism care garantează integritatea ucraineană și securitatea noastră. Nu eram membri ai vreunui bloc, dar am obținut instrumentul pe care, până în prezent, îl au foarte puțini: garanțiile a cinci țări, cele mai mari cinci puteri nucleare ale lumii. Ni s-a părut că suntem așezați alături de Dumnezeu, că am găsit o astfel de mecanică a veșniciei Ucrainei, că multe probleme care vor exista la vecinii noștri, legate de securitate, nu vor ajunge la noi. Am aplaudat și ne-am angajat în această politică, în acest pas. Iau un time-out de 26 de ani și mă întorc la ziua de astăzi. Ucraina a pierdut 7% din teritoriul său și 12.000 de persoane, care au fost ucise. Numărul răniților depășește 40 000. Încă pierdem în fiecare zi. Nu am ajuns la o consultare completă, așa cum prevede memorandumul, cu toți cei cinci garanți nucleari ai noștri, și aceasta este următoarea lecție care involuntar îmi vine în minte: de ce până astăzi noi pierdem? Mă refer la europeni. Cred că din cauza faptului că nu suntem consecvenți, foarte des suntem timizi și foarte des iresponsabili.

În Europa de Est există astăzi șase conflicte armate: Nagorno-Karabah, Osetia de Sud, Abhazia, Crimeea, Transnistria, Donbas. În spatele lor stă un singur ocupant: Rusia. Unele au început acum 26 de ani și de de 26 de ani politica și diplomația europeană nu a găsit mecanismul necesar pentru rezolvarea acestui tip de conflict. Nu este un conflict intern, nici un conflict național, ci un conflict geopolitic. Iar conflictele geopolitice pot fi depășite numai cu ajutorul instrumentelor geopolitice

Ucraina nu face față singură acestei provocări, la fel ca Georgia. Avem nevoie de un dialog în cadrul căruia să formulăm o evaluare comună și valori comune. Apoi, vă garantez că vom avea foarte repede un plan comun de depășire a acestei provocări. Am rezumat o cincime din istoria noastră europeană și națională cu un singur scop, acela de a sublinia că fiecare conflict are caracteristici care pot reprezenta un model pentru soluționarea oricărui alt conflict. Și practica ne arată cu blândețe că, dacă putem să acceptăm dialogul, oricât de complicat și de îndelungat ar fi el, putem găsi soluții inclusiv pentru problema relațiilor dintre Coreea de Nord și de Sud.  După un sfert de secol, noi avem suficient de multe lecții de învățat pentru a ști ce trebuie făcut în continuare, inclusiv în problema coreeană.”

Haris Silajdžić:
Fost președinte al Administrației prezidențiale din Bosnia-Herțegovina

„Cutremurele, inundațiile, epidemiile sunt evenimente tragice, ce s-a întâmplat în Bosnia-Herțegovina a fost un genocid îndelungat”

„Termenul „evenimente tragice” este folosit de comunitatea internațională pentru a desemna genocidul din Bosnia-Herțegovina. Regulile au fost stabilite de Statele Unite care au afirmat că a fost un conflict internațional, nicidecum un război civil. Ce este un eveniment tragic? Cutremurele, inundațiile, epidemiile sunt evenimente tragice, dar ce s-a întâmplat în Bosnia-Herțegovina nu a fost un eveniment tragic, a fost un genocid îndelungat, acum recunoscut de Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, care a impus embargoul asupra armelor pe 25 septembrie 1991, a facilitat acest genocid. Într-o țară micuță, cu 4 milioane de locuitori, am avut oficial 120.000 de morți, majoritatea civili. Acesta este un eveniment foarte tragic.

Cei care au luat parte la genocid sunt în închisoare de mai mulți ani, unii sunt închiși pe viață. Cei care l-au facilitat, membrii Consiliul de Securitate al ONU, nu au ridicat embargoul după masacre, nici măcar după genocid. Cu toții au declarat că le pare rău, iar secretarul-general al Organizației Națiunilor Unite a spus: „Ei bine, după cum știți, se mai întâmplă și greșeli”.

Proiectul referitor la Bosnia-Herțegovina s-a menținut intact. Ce facem acum? Ne prefacem că el nu există? Că nu reprezintă un pericol pentru Europa în ansamblu, un pericol pentru comunitatea internațională? Nu cred că genocidul, lagărele de concentrare, deportările forțate sunt valori ale Uniunii Europene, ale țărilor europene. Eu nu cred asta. Dar, pentru că acest proiect este menținut intact, chiar dacă vinovații se află în închisoare, putem considera că masacrele, lagărele de concentrare, genocidul sunt criptate în codul sistemelor europene de valori.  Așadar, ce s-a întâmplat deja în Bosnia, Transnistria, Crimeea, Donbass s-ar putea repeta în Europa. Întrebarea mea este: genocidul, lagărele de concentrare, deportările forțate vor deveni valori europene și, probabil, sursa legii pe acest mare continent al Europei?

Vorbim despre solidaritate aici și mă bucur că președintele Man Hee Lee încearcă să ne aducă împreună, astfel încât să ne putem exprima opiniile, poate să ne sprijinim reciproc. După atâția ani de la trasarea unei linii de demarcație între Coreea de Nord și Coreea de Sud am putea spune că starea de conflict a devenit normală. Dar și pacea este normală. De aceea suntem atât de entuziasmați de pașii concreți spre pace în relația dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud.

Ce putem face pentru ca pacea să devină normalitate? După părerea mea, trebuie să începem cu copiii care se află la o vârstă în formare, astfel încât să putem construi o generație educată în spiritul culturii păcii. Nu putem reuși fără o nouă generație și sper să o putem numi generația păcii.”

Milka Ristova:
Judecător al Curții Supreme a Republicii Macedonia

„Avem nevoie de multă energie pentru a scăpa de intoleranță, pentru a trăi într-o societate multinațională și multiconfesională”

„Mă aflu aici pentru a-mi oferi sprijinul pentru realizarea păcii și stabilității în Peninsula Coreeană. Suntem într-o nouă eră, a relațiilor de deschidere între Coreea de Nord și Coreea de Sud, după întâlnirea istorică a liderilor celor două țări. Dialogul ar trebui să apropie poporul coreean, divizat nefiresc în două state. Două națiuni care vorbesc aceeași limbă, împărtășesc aceleași tradiții, obiceiuri, cultură, dans popular, dar și victorii și înfrângeri istorice. Înrudirea și relațiile prietenoase au fost suspendate prea mult timp.

Declarația de pace care unește Peninsula Coreeană se îndreaptă în direcția corectă nu numai pentru cetățenii ei, ci și pentru întreaga lume. Procesul de soluționare pașnică ar trebui să aibă loc după exemplul procesului de democratizare a țărilor din Europa de Est și unificarea Germaniei.

Schimbările din Europa de Est reprezintă temelia justiției comune, a armoniei. În acest proces, țara mea, Republica Macedonia, a fost separată pașnic de Federația Iugoslavă și și-a proclamat independența. Suntem o societate democratică, un regim care a creat pacea și coexistența între musulmani, creștini și alte comunități. Cetățenii caută dreptate și egalitate în fața Constituției și a legilor, caută securitate economică, dar întâmpină și multe dificultăți. Prima, reapariția naționalismului, pune serios sub semnul întrebării coeziunea societății. Avem nevoie de multă energie pentru a scăpa de intoleranță, pentru a trăi într-o societate multinațională și multiconfesională. Încercăm să devenim membri ai NATO și ai Uniunii Europene, dar cea mai dificilă problemă, problema absolută, este crearea Republicii Macedonia, constituțională și durabilă. Negocierile sunt umilitoare, dar suntem siguri că aceasta este calea pentru pace și pentru a ajunge la dezvoltarea economică a vecinilor noștri.

Sunt aici pentru că în activitatea mea profesională am servit dreptul și justiția. Vreau să confirm principiile cooperării și ale negocierii pașnice în interesul păcii. Această inițiativă pașnică ar trebui să fie garantată de legea internațională și să aibă acces la  garanțiile internaționale. În acest proces suntem prieteni ai Coreei, susținem toți tinerii și toate categoriile sociale, pentru reunificarea pașnică a Peninsulei Coreene.”

Man Hee Lee:
Președintele “Heavenly Culture, World Peace, Restoration of Light” (HWPL)

„Unificarea ar putea începe chiar anul acesta, dacă oamenii ar avea voie să circule liber între Coreea de Nord și Coreea de Sud”

„În timpul tragicului război coreean, eu am luptat în prima linie. Vă puteți imagina la cât de multe atrocități am fost martor. Prima celebrare anuală a „Declarației pentru pace și încetarea războiului” a avut loc la Cimitirul Memorial al Națiunilor Unite din Busan.

Tinerii îngropați acolo sunt camarazii care au luptat pe front alături de mine. I-am întrebat atunci pe cei prezenți: „A fost cineva recompensat pentru ceea ce a pierdut?” Poate politica sau legile actuale să plătească pentru viețile care au fost sacrificate, vieți care s-au născut în aceeași lume cu noi, dar care nu au mai ajuns să înflorească? Ar trebui să repetăm astfel de războaie? Ar trebui tinerii să-și jertfească din nou viețile în războaie? Ar trebui ca părinții să își mai trimită copiii în astfel de războaie? Dacă fiecare dintre noi disprețuiește cu adevărat războaiele și dorește pacea, trebuie să trăim în pace. Dacă cele 10 articole și 38 clauze ale „Declarației pentru pace și încetarea războiului” ar fi aplicate în dreptul internațional, s-ar instaura pacea. Pentru a ne asigura că poporul din Coreea nu va mai trebui să experimenteze din nou această durere și suferință, trebuie să realizăm pacea mondială. Nu ne putem odihni când doar într-o singură națiune domnește pacea. Avem nevoie de o lume a păcii și toată lumea trebuie să fie un mesager al păcii. Nu este o datorie a unei singure persoane, este datoria noastră ca întreg, reprezintă responsabilitatea noastră.

Unificarea celor două state din Peninsula Coreea ar putea începe chiar anul acesta, dacă oamenii ar avea voie să circule liber între Coreea de Nord și Coreea de Sud. Coreea de Nord nu este încă un stat recunoscut pe deplin și nu are prea multe resurse financiare. Poate construi arsenale nucleare, pe care nici China sau Rusia nu le-ar privi cu bucurie, dar există cineva care să sprijine financiar poporul nord-coreean pentru a trăi? În schimb, Coreea de Sud angajează oameni din diferite națiuni pentru a le oferi locuri de muncă, de ce n-ar putea să facă asta și pentru nord-coreeni? Nu e simplu?

Spun cu toată încrederea că obținerea unificării pașnice în peninsula coreeană va duce la instaurarea păcii pe tot globul. Sunt sigur de acest lucru. Cât de mult va dura depinde de cât de sârguincios lucrăm. Procesul va fi accelerat cu ajutorul dumneavoastră.”

“Youth let's voice out”

Proiectul inițiat de HWPL la începutul lui mai 2018 este menit să-i încurajeze pe tinerii din întreaga lume să-și facă auzite vocile, să-și exprime opiniile asupra problemelor interne și internaționale, să contribuie la promovarea unei culturi a păcii.

În timpul reuniunii de la București, participanților le-a fost prezentată „Declarația pentru pace și încetarea războiului (DPCW)”, lansată și promovată de HWPL. Și, de asemenea, "Letter Peace", un proiect la nivel mondial, prin intermediul căruia tinerii din fiecare țară îi îndeamnă pe șefii lor de stat să susțină și să sprijine declarația, pentru ca aceasta să aibă un ecou puternic în societatea internațională. Fiecare scrisoare, pe care fiecare tânăr o scrie pentru proiectul „Letter Peace” devine un punct prețios într-un mozaic mondial care susține un puternic și emoționant mesaj de pace.

Emil Constantinescu:
Președintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului

„La sfârșitul anului 1989, în zilele revoluției române, primii care au avut curajul să protesteze împotriva unei dictaturi nemiloase au fost tinerii. Și, din păcate, numărul celor care au plătit cu viața strigând „Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim” este uriaș, așa cum și pierderea unei singure vieți este uriașă. Dar în nicio țară din Europa Centrală și de Est sau din componența fostei URSS, răsturnarea regimului comunist nu a produs atâtea victime. N-ar trebui să se mai întâmple așa ceva și avem datoria să facem tot ce depinde de noi pentru ca tragediile lumii să nu se mai repete niciunde.

În primii ani post-revoluționari, în lupta cu regimul neocomunist instaurat la București, am fost înconjurat de tineri. La fel s-a întâmplat în cei patru ani ai mandatului prezidențial, dar și în anii care au urmat, la Academia de Diplomație Culturală din Berlin sau în toate colțurile lumii unde am fost invitat să susțin conferințe.

La Seul, am fost impresionat de numărul tinerilor pe care i-am văzut lucrând alături de domnul Man Hee Lee, de remarcabilele lor calități și de credința lor profundă că lumea poate și trebuie să devină un loc mai bun, iar ei au responsabilitatea să contribuie la acest lucru. Tinerii care lucrează astăzi la Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului sunt la fel. Această apropiere, dincolo de granițe, diferențe lingvistice, culturale sau religioase, îmi dă încredere. Nu vorbim și nu ne preocupă numai viitorul Peninsulei Coreea, al României, al Europei de Est și Balcanilor, vorbim despre întreaga lume de mâine, care trebuie să fie a tuturor și pentru toți.

Mă uit astăzi, acum, la dumneavoastră, tinerii prezenți în această sală, și am sentimentul unei predări de ștafetă. Man Hee Lee, președintele HWPL, președinții Rexcep Meidani, Stanislav Șușkevici, Stjepan Mesici, Viktor Iușcenko și cu mine, Ghenadi Burbulis, strategul transformării imperiului comunist într-o societate democratică, Haris Silajdžić și doamna Milka Rostova v-am împărtășit experiența noastră dintr-o perioadă de mari transformări politice, economice, culturale, științifice și tehnologice pe care a cunoscut-o omenirea, cu speranța că ele vă vor fi de folos în epoca de mari transformări care vă așteaptă. Viitorul este al vostru și sunt convins că veți ști cum să-l gestionați.”

Inițiativa Levant pentru pace globală

Conferința
„Prin diplomaţie culturală spre o pace durabilă”

Palatul Parlamentului, București, 19–21 noiembrie 2017

Diplomaţia culturală. Tradiţii şi perspective în spaţiul Levantului

Educația reprezintă singura cale pentru a asigura respectul pentru diversitate

Al treilea panel al conferinței de față, intitulat „Diplomația culturală. Tradiții și perspective în spațiul Levantului”, a fost compus din două sesiuni, prima moderată de doamna Shoshana Bekerman, director al Coaliției Interparlamentare pentru Etică Globală, și Dan Petre, director general al Institutului Diplomatic Român, iar a doua prezidată de doamna Alexandra Zbuchea, director general interimar al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului.

Acest „panel provocator”, după cum a afirmat domnul Petre în cuvântul său introductiv, a dezbătut rolul diplomației culturale și, în special, așa cum a subliniat doamna Bekerman, importanța acesteia în efortul de a instaura pacea în contextul actualei situații din Levant.