Director general

ELENA LUIZA NIȚĂ, director general Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului ELENA LUIZA POPA

 

Studii

1993-1997, Licență în Filologie Clasică, latină și greacă veche, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București

2006-2008, Diplomă de Master în Relații Internaționale și Integrare Europeană, specializarea „Analiza și Soluționarea Conflictelor”, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București

2008, Certificat de absolvire a Bursei de studii oferită de Academia Diplomatică din Viena, Centrul Austriac de Studii pentru Pace şi Soluţionarea Conflictelor, Schlaining, Austria

2010, Diplomă de absolvire a cursului principal „Securitate și apărare națională”, Colegiul Național de Apărare, București

1997, Certificat de traducător neogreacă-română, Ministerul Culturii, București

2006, Certificat Cambridge CAE, British Council, București

 

Cursuri de perfecționare

Curs de pregătire antreprenorială, în cadrul Programului pentru Dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor - Programul START, Bucureşti (2006); Curs de comunicare și relații publice (2009); Curs de Manager Proiect, autorizat CNFPA – Gestionarea proiectelor cu finanțare europeană și Internațională (2012); Cursurile Școlii Internaționale de Vară ”Geopolitica” – Implicațiile conflictelor din Orientul Mijlociu și ale fenomenului migraționist asupra Turciei (2016)

 

Experiență profesională

Coordonator de programe și proiecte în cadrul fundației internaționale Fondul Internațional de Cooperare și Parteneriat Marea Neagră – Marea Caspică (2009-2014). Tematica proiectelor coordonate: relații internaționale, diplomație publică, analiza și soluționarea conflictelor înghețate din fostul spațiu sovietic, educație și programe pentru tineri din regiunea Mării Negre și Mării Caspice, multiculturalism, dialog interreligios; sesiuni și grupuri de lucru privind problematica Mării Negre și Mării Caspice, organizate la București, Bruxelles, Chișinău, Istanbul, Tbilisi

 

Consilier, Ministerul Afacerilor Externe, Direcția OSCE, Consiliul Europei și Drepturile Omului (2008-2009). Domenii de activitate: cooperarea cu organizațiile evreiești mondiale și instituții internaționale cu atribuții în domeniul culturii iudaice, educației și istoriei Holocaustului, precum și cu organizațiile și comunitățile evreiești din România; implementarea angajamentelor OSCE în ceea ce privește monitorizarea și combaterea antisemitismului și a discriminării și respectarea drepturilor omului; relația cu Comisia SUA pentru Securitate în Europa (Comisia Helsinki)

 

Coordonator relații publice și comunicare, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (2006-2008). Domenii de activitate: cooperarea cu organizațiile evreiești mondiale și instituții din țară și din străinătate în proiecte de educație privind istoria Holocaustului, problematica actuală a memoriei Holocaustului și combaterea antisemitismului; organizarea manifestărilor cu caracter științific și a expozițiilor institutului

 

Colaborări cu asociații de dezvoltare afaceri și firme private pentru elaborarea de analize PEST pentru țări din regiunea Mării Negre și Mării Caspice (analiza mediului pentru planificare strategică), comunicarea cu partenerii internaționali și organizarea de conferințe

 

Publicații, extrase

Autor al mai multor articole, reportaje, analize şi interviuri publicate în limbile română și engleză, în reviste de specialitate din România şi din Republica Moldova pe teme de cooperare regională, geopolitică, relaţii interetnice, drepturile omului, multiculturalism și dialog interconfesional, conflicte înghețate

 

Coautor al volumului Românii, Basarabia şi Transnistria, Editura Artemis, Bucureşti, 2009 (tradus în limba rusă – Chișinău, 2010; a doua ediție în limba română – Bucureşti, 2012)

 

Coautor al volumului Path to Reconciliation. The economic, social, and political consequences of the protracted conflicts in the Black Sea –Caspian Sea regionand prospects for their settlement, Editura Discobolul, București, 2014, apărut în limbile engleză și rusă

 

Traducător al mai multor studii publicate în lucrări editate sub egida Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România: Pogromul de la Iaşi, 28-30 iunie 1941 (Polirom, Iaşi, 2006); Al III-lea Reich şi Holocaustul din România. 1940-1944. Documente din arhivele germane, (eds.) Ottmar Traşcă, Dennis Deletant (editura INSHR, Bucureşti, 2007)

 

Premii și distincții

Premiul Fundaţiei culturale „Magazin Istoric” pentru volumul Românii, Basarabia şi Transnistria, Editura Artemis, București, 2010

Premiul revistei „Pulsul Geostrategic” pentru tineri analişti de geopolitică, ediția 2008-2009

 

Afilieri

Membru al Societății Române de Studii Clasice

Membru al Fondului Internațional de Cooperare și Parteneriat Marea Neagră – Marea Caspică