Inițiativa Levant pentru Pace Globală în Senatul italian
În perioada 7-9 martie 2019, Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific al ISACCL, a prezentat ”Inițiativa Levant pentru Pace Globală”, în Senatul italian. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Coaliția Inter-Parlamentară pentru Etică Globală, condusă de Shoshana Bekerman și cu sprijinul senatorului italian Lucio Malan, Președinte adjuct al facțiunii Forza Italia.
Printre partenerii evenimentului s-au mai aflat: Academia Mondială de Artă și Știință (WAAS), reprezentată de Garry Jacobs, CEO WAAS și dr. Alberto Zucconi, World Association of NGOs (WANGO), reprezentată de președintele fondator, dr. Tagledin Hamad, MERCL Middle East Research Center, NY, reprezentat de dr. Richard Hellman, Journeys for Peace Mexico, reprezentată de Sergio Kopliovitch și British Arab Network, reprezentată de Dr. Wafik Moustafa.
Obiectivul acestei reuniuni a fost acela de a promova inițiative legislative în statele membre ale Uniunii Europene și ale Organizației Națiunilor Unite, menite să ducă la implementarea ca obligatorie a unui curriculum privind educația pentru pace. Discuția generală s-a aflat sub umbrela amplă a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, inițiate de Organizația Națiunilor Unite.
În deschiderea evenimentului a fost prezentat mesajul Președintelui Italiei. De asemenea, Președintele Emil Constantinescu a citit un scurt mesaj din partea Președintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit acestuia: ”Senatul României a susținut Inițiativa Levant pentru Pace Globală încă de la început. (...)Reuniunea de astăzi, din Senatul italian, organizată cu sprijinul Coaliției Inter-Parlamentare pentru Etică Globală este un punct de reper pe drumul parcurs de această Inițiativă. Este un alt moment cheie în susținerea importanței și semnificației Inițiativei Levant pentru Pace Globală”.
Reuniunea a fost structurată pe trei dimensiuni majore: nevoia și impactul educației pentru o cultură a păcii, lecții oferite de istoria Levantului pentru prevenirea conflictelor viitoare și dezvoltarea unui model de curriculum pentru o cultură a păcii și promovarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
Președintele Emil Constantinescu a moderat panelul privitor la lecțiile oferite de istoria Levantului pentru prevenirea conflictelor viitoare, ocazie cu care a făcut un istoric al Inițiativei Levant pentru Pace Globală de la lansarea sa în 2011, până în prezent, și a ținut un discurs în care a argumentat importanța unei educații pentru cultura păcii, precum și orientarea atenției spre zona istorică a Levantului, un spațiu care a oferit de-a lungul timpului numeroase exemple despre necesitatea unei asemenea chestiuni în mediul educațional la nivel internațional. Totodată, domnia-sa a arătat că ” Începând cu anul 2011, Inițiativa Levant pentru Pace Globală a fost prezentată în marile foruri de dezbatere ale lumii. Este a doua oară când o prezintăm în Senatul italian. Nu este o alegere întâmplătoare, Italia are o istorie milenară, care a influențat puternic istoria lumii. În același timp, Italia a fost puntea între civilizațiile Levantului și ale Orientului Îndepărtat și Civilizația Occidentală”.
La finalul reuniunii a fost adoptat Acordul de la Roma privind educația pentru cultura păcii și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.