Comunicat de presă, 16 aprilie 2019

SIMPOZIONUL NAŢIONAL

CERCETAREA MULTICULTURALITĂȚII DIN DOBROGEA

REALIZĂRI ȘI PERSPECTIVE

Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Campus, Corp A
18 Aprilie 2019

 

Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, în colaborare cu Universitatea ”Ovidius” din Constanța şi cu sprijinul Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA), organizează simpozionul național intitulat ”Cercetarea multiculturalității din Dobrogea – realizări și perspective”. Evenimentul va avea loc joi, 18 aprilie 2019, începând cu ora 9:00, la sediul Universității ”Ovidius” din Constanța, Campus, Corp A, sala 134 – Lectoratul de Limbă, Cultură și Civilizație Turcă.

Manifestarea va reuni un important număr de profesori și specialişti  din mai multe institute şi centre universitare din ţară, care vor prezenta stadiul analizei modelului de conviețuire multiculturală din zona dobrogeană. Simpozionul este parte integrantă a proiectului științific ”Dobrogea – martor al civilizațiilor milenare ale Levantului”, desfășurat sub egida Institutului.

Dobrogea, gazda multor culturi și civilizații, spațiul în care șaisprezece minorități etnice trăiesc în armonie, păstrându-și specificul și convingerile culturale și religioase, reprezintă modelul pe care Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului îl propune ca posibilă soluție pentru rezolvarea conflictelor interetnice și interconfesionale din spațiul Levantului. Obiectivele acestui proiect multianual sunt cercetarea istoriei, culturii si tradițiilor numeroaselor etnii dobrogene;  evidențierea valorilor  patrimoniale, naturale si culturale ale Dobrogei, în  scop educativ și cultural, țintind, de asemenea, protecția și valorificarea acestora; identificarea regiunilor cu potențial de dezvoltare durabila conform criteriilor UNESCO pentru crearea geoparcurilor.

Proiectul științific ”Dobrogea – martor al civilizațiilor milenare ale Levantului” este structurat în etape anuale corespunzătoare celor trei regiuni geologice și geografice ale Dobrogei - Dobrogea de sud, centrală și de nord – și se va desfășura până în anul 2021.

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu