A N U N Ţ
În conformitate cu dispozițiile Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022,
INSTITUTUL DE STUDII AVANSATE PENTRU CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA LEVANTULUI
organizează concurs în vederea ocupării pe perioadă determinată (3 ani ) a unui post contractual de execuție vacant de EXPERT IA , cu normă întreagă, din cadrul Departamentului Diplomație Culturală.
Durata normală a timpului de lucru este de 8h/zi, respectiv 40h/săptămână.
Concursul/examenul va avea loc la sediul Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului din București, Bd. Mareșal Constantin Prezan, nr. 2A, sector 1 și va consta în susținerea unei probe scrise și a unui interviu, după cum urmează:
- Proba scrisă: 18 mai 2023, începând cu ora 10:00;
- Interviul: 24 mai 2023, conform programării ce se va afișa odată cu rezultatul la proba scrisă.
Dosarele de înscriere la concurs se vor depune la sediul Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului din București, Bd. Mareșal Constantin Prezan, nr. 2A, până pe data de 11 mai 2023, luni-joi, între orele 9:00-16:00; vineri între orele 9:00-13:00, și vor fi însoțite de următoarele acte:
a) formular de înscriere la concurs (pus la dispoziție pe site-ul instituției);
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale; în acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul anterior datei de susţinere a probei scrise);
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului. Adeverinţa trebuie să conţină, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, parafa, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății;
h) curriculum vitae, model comun european.
Descărcați aici Formular de înscriere »»»
Descărcați aici Anexa nr. 3 Adeverință »»»
Copiile actelor prevăzute mai sus, se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs.
Dosarele de concurs se depun personal la sediul institutului sau pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid sau poşta electronică.
În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid sau poşta electronică, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute mai sus, în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.
Transmiterea documentelor prin poşta electronică se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0722 221 408, persoană de contact: Simona Deleanu Mareș – Departamentul Diplomație Culturală, e-mail de corespondență dana.deleanu@institutlevant.ro
CONDIȚII DE OCUPARE A POSTULUI:
Condiții generale:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art.1 alin.(2) din Legea nr.118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările și completările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art.35 alin.(1) lit.h).
Condiții specifice cumulative:
- studii superioare de lungă durată cu diplomă de licență într-unul din domeniile: istorie, filologie, limbi și literaturi străine, filosofie;
- vechime în muncă minimum 5 ani;
- vechime în specialitatea studiilor de minimum 5 ani;
- cunoașterea limbii franceze – nivel mediu / avansat;
- experiență în operare PC: (Microsoft Office - Word, Excel, Access, PowerPoint), navigator web.
Bibliografia:
- Legea nr. 117/2017 privind înființarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului;
- David Celetti, “France in the Levant: Trade and Immaterial Circulations in the “Long Eighteenth Century”, în Journal of early modern history 24 (2020) 383-406;
- Maria Fusaro, “After Braudel: a Reassessment of Mediterranean History between the Northern Invasion and the Caravane Maritime,” in Trade and Cultural Exchange in the Early Modern Mediterranean: Braudel’s Maritime Legacy, ed. Maria Fusaro, Colin Heywood, and Mohamed-Salah Omri (I.B.Tauris, London, 2010), 1-23;
- Mariya Ivanova, The Black Sea and the Early Civilizations of Europe, the Near East and Asia, Cambridge University Press, 2013;
- Mansel Philip, London, Levant – Splendour and Catastrophe on the Mediteranean, London, John Muray Publ., 2010;
- Roland Kühnel, “Tendances actuelles du plurilinguisme au Liban –
Beyrouth entre francophonie et anglophonie" Sociolinguistica, vol. 11,
1 (1997), 74-8;. - Laura K. Morreale and Nicholas L. Paul, The French of Outremer: Communities and Communications in the Crusading Mediterranean, Fordham University Press, New York, 2018;
- Misha Glenny, Balcanii. Naționalism, război și Marile Puteri 1804-2012, E. Trei, București, 2020;
- Thanos Veremis, A Modern History of the Balkans: Nationalism and Identity in Southeast Europe, I.B. Tauris, Londra, New York, 2017;
- Vladimir Ortakovski, “Minoritis in the Balkans”, Leiden, Brill,2000;
Tematica:
- Școli de gândire și instituții francofone în Levant;
- Rute culturale în Balcani și Bazinul Mediteraneean;
- Etnii și comunități în Balcani;
Calendarul concursului:
- 27 aprilie 2023 între orele 9:00-16:00, 28 aprilie 2023 între orele 9:00-13:00, 02 mai -11 mai 2023, L-J între orele 9:00-16:00; V între orele 9:00-13:00 – depunerea dosarelor de înscriere la concurs;
- 15 mai 2023 – afișarea și publicarea rezultatelor selecției dosarelor de înscriere;
- 16 mai 2023 – termen depunere contestații împotriva rezultatelor selecției dosarelor de înscriere;
- 17 mai 2023 – afișarea/publicarea rezultatelor după contestații;
- 18 mai 2023, ora 10,00 – proba scrisă;
- 19 mai 2023 – afișarea/publicarea rezultatelor la proba scrisă;
- 22 mai 2023 – termen depunere contestații împotriva rezultatelor la proba scrisă;
- 23 mai 2023 – afișarea/publicarea rezultatelor la proba scrisă, după soluționarea contestațiilor;
- 24 mai 2023 – interviul, conform programării ce se va afișa odată cu rezultatul la proba scrisă;
- 25 mai 2023 – publicarea rezultatelor la interviu;
- 26 mai 2023 – termen depunere contestații împotriva rezultatelor la interviu;
- 29 mai 2023 – afișarea/publicarea rezultatelor după contestații;
- 29 mai 2023 - afișarea/publicarea rezultatelor finale ale concursului;
NOTĂ:
- Pentru a fi declarat admis, candidatul trebuie să obțină minim 50 puncte la proba scrisă și minim 50 puncte la interviu, din maximul de 100 de puncte aferent fiecărei probe. Nota finală se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la proba scrisă și la interviu.
- Rezultatele concursului vor fi anunţate public la locul desfăşurării concursului și pe site-ul instituției https://institutlevant.ro/