12 martie 2019
Președintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, prof. dr. Emil Constantinescu, și președintele Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic, dr. Aurel Vainer, au semnat pe 12 martie 2019, la sediul ISACCL, un protocol de colaborare.
Moștenirea artistică și spirituală iudaică reprezintă o contribuție vitală în cultura românească, în cultura și civilizația Levantului, leagăn al religiilor abrahamice, al științelor, artei, culturii și democrației.
Extinderea cercetărilor științifice asupra culturilor și civilizațiilor din acest spațiu și promovarea dialogului între mediul academic, liderii comunităților religioase și societate se înscriu în sfera de activitate a Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului.